Dragoste pentru meserie, explorare și libertate

Dragoste pentru meserie, explorare și libertate

Primul obiect pe care l-a făurit Ben Brucker a fost o teacă pentru propriul său cuțit. Astăzi, el realizează obiecte din piele pentru explorare și aventură, iar dragostea sa pentru natură îi oferă oportunitatea de a testa ceea ce făurește. În acest fel se autodepășește constant și caută noi provocări.

La aproximativ 15 km de centrul orașului Iași, în inima naturii, se află atelierul lui Ben. În deplină armonie cu mediul, atelierul utilizează foarte puțină energie. E aproape autonom, iar în procesul de producție al obiectelor din piele, consumul energetic este minim. Atelierul e, de fapt, casa lui Ben. E un spațiu cald, luminos, plin de unelte și corpuri vechi de mobilier, frumos sculptate, pentru că Ben împarte atelierul, pasiunea pentru meșteșug și viața cu soția sa Rodica, un apreciat restaurator de obiecte din lemn.

  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 02

    Ben ține uneltele și materialele bine organizate.

  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 03

    Lumina naturală pune în valoare frumusețea bucăților de piele aflate în așteptarea unui proiect.

  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 04

    Își alege uneltele pentru viitorul proiect.

  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 05

    Proiectul de azi: să îmbrace în piele o cană de inox pentru explorare.

Drumul lui Ben n-a fost de la început unul scris în piele, ci mai degrabă în stele, căci pasiunea pentru explorare l-a orientat către prelucrarea obiectelor destinate aventurii. S-a născut într-o familie cu tradiție în meșteșuguri, vreme de șase generații. A studiat teologia la Iași și arta bizantină în Grecia.

În timpul studiilor doctorale a început să picteze biserici și a petrecut 15 ani pe șantiere, translatând în imagini poveștile sfinților. Printre lăcașele de cult unde a pictat se află și mica biserică din penitenciarul Rahova, unde a locuit 4 luni printre deținuți. În această etapă a vieții sale, departe de lume sau retras în chilii, Ben a descoperit de unul singur, fără Youtube sau internet, tainele pielăritului.

Spune că cel mai bun prieten când vine vorba de evoluție a fost mereu eșecul, însă completează singur:

”și muncă, multă muncă și perseverență”.
  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 06

    Elementele se potrivesc și se aliniază, dezvăluind și latura tehnică a lui Ben.

  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 07

    Pielea este găurită și pregătită pentru etapa următoare.

  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 08

    Pielea este vopsită cu un puf special.

  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 09

    Finisarea este o etapă foarte importantă.

În toamna anului 2019 a deschis poarta atelierului BruckerCrafts pentru cei care își doreau un produs trainic, personalizat, lucrat manual din piele naturală sau o experiență la cursurile din atelier ori în natură.

Ben lucrează în special obiecte pentru explorare și aventură, ca de pildă curele și teci pentru obiecte tăietoare, dar nu se limitează doar la acestea. În portofoliul său regăsim produse din piele pentru obiecte de uz profesional, precum cele realizate pentru Poliția de Frontieră și foarte multe obiecte urbane: genți, portofele, agende, tocuri de stilou sau curele de ceas.

”Preferatele mele rămân obiectele care sunt legate de natură și aici includ atât simpla explorare, fotografia de natură, camping, vânătoare, outdoor în general, dar am intrat și în zona canină, apoi am dezvoltat o linie de damă. Există, însă, mult loc pentru dezvoltare”.

Cât timp durează realizarea unui produs? Atât cât este necesar ca Ben să fie pe deplin mulțumit. Și, privindu-l cum lucrează, cu câtă răbdare, atenție și migală găurește și coase pielea, îți poți da seama că e un creator destul de exigent cu munca sa. Majoritatea produselor sale sunt ”rodul experiențelor și experimentelor personale” după cum spune. Ben trăiește în viața sa cu tipul de obiecte pe care le realizează și are astfel ocazia de a le testa și de a le perfecționa zilnic. Fiecare obiect realizat este unic, în primul rând pentru că pornește de la discuția cu clientul și experiența pe care și-o dorește acesta cu respectivul produs.

”Eu nu lucrez cu tipare. Fiecare lucrare e măsurată, tăiată, croită individual, pentru că și clienții mei sunt unici, fiecare cu dorințele și nevoile sale.”

Nu tot procesul de lucru este la fel de incitant, precum schițarea sau tăierea materialului, însă Ben a găsit și aici o soluție.

”Atunci când fac ceva repetitiv, ca de exemplu cusutul, ascult un documentar, un audiobook sau un podcast. Timpul câștigă valoare prin faptul că eu mă educ și mă instruiesc și niciodată nu-mi pierd din valoare și dezvoltare”.
  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 10

    Cusutul este un proces repetitiv, care necesită multă muncă și timp. O curea poate însemna aproximativ 700 de găuri și, cu două treceri de ac, se ajunge la 1400 de împunsături, proces care poate dura chiar și o zi întreagă.

  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 11

    Cana este gata și poartă logo-ul Brucker Crafts. Acesta reprezintă fața lui Ben, privită din profil, asemenea unei frunze într-un mare copac mitic al vieții.

  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 12

    Ben se bucură de natură și de tot ceea ce îi oferă ea.

  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 13

    Își ia notite și își așterne ideile pentru viitoarele tabere cu copii.

Cu gândul la un viitor mai bun, Ben organizează tabere pentru copii. Până acum a putut să ofere - în diferite etape și cu ajutor din partea celor care l-au susținut, prieteni, autorități și sponsori - educație outdoor pentru un număr de peste 150 de copii.

”Premisele de la care plecăm sunt: pe de o parte, nevoia de reconectare la natură în condiții de siguranță, cu respect și responsabilitate pentru mediu, iar pe de altă parte, bucuria noastră ca părinți de a ne vedea copiii mai curioși, mai implicați, temerari și din ce în ce mai mult, autonomi.”

În tabără, Ben vorbește copiilor despre ecologie și le arată tehnici de lucru și de trai în natură. Cei mici află noțiuni de orientare pe hartă și în teren, dorm în cort și învață să lase locul în natură așa cum l-au găsit. Află despre siguranța alimentară și personală, primul ajutor și multe altele, participă la ateliere de de cioplit, meșterit, modelat lut sau pielărie.

  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 14

    Folosește zilnic în viața sa produsele pe care le realizează.

  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 15

    Produsele sunt realizate la comandă, în funcție de cerințele și nevoile clienților săi.

  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 16

    Portofoliul de obiecte realizate de Ben este destul de vast.

  • 
				Faurar 09 Ben Brucker 17

    Dat fiind faptul că cea mai mare parte o petrecem în mediul urban, Ben a dezvoltat o serie de produse specifice, durabile și pline de frumusețe, ca de pildă genți, bagajerie, portofele, accesorii diverse.

Chiar dacă se gândește la viitorul tinerei generații, Ben trăiește intens în prezent. A descoperit rețeta fericirii sale departe de luminile orașului, unde cerul nu mai are stele. A ajuns la concluzia că cea mai valoroasă resursă e timpul, pe care trebuie să-l petreci înconjurat de dragoste și recunoștință. Se străduiește să adoarmă liniștit în fiecare seară, obosit de munca pe care o face cu plăcere, cinstit și loial valorilor în care crede și nu-și dorește decât să fie liber, sănătos și iubit.

Faurar 09 Ben Brucker 18

Regie, Camera&Edit: Sergiu Negrean/Bogdan Pocol | Foto: Casian Podărelu | Text: Roxana Fîcă

Mai multe detalii despre Ben Brucker și proiectele lui găsiți pe site-ul său personal și pe paginile de Facebook și de Instagram.

Alți făurari: