Daniel Savu realizează manual produse de marochinărie unice, menite să fie lăsate moștenire și să spună o poveste despre cel care le-a făurit sau despre cel care le poartă.
Pasiunea sa pentru meșterit a prins contur în copilărie. Preocupat să le ofere lui și celor 7 frați ai săi o direcție în viață, tatăl i-a implicat încă de mici în diverse proiecte. De atunci și până la atelierul de pielărie, povestea a fost lungă și presărată cu multe experiențe, iar Daniel a învățat din fiecare.
Vopsea piese de avioane într-o fabrică de lângă Brașov și a decis să facă o schimbare. Când a ajuns prima dată într-o fabrică de piele din zonă, a știut care va fi drumul său. A renunțat treptat la lucrul în ture, la rutina din fabrică și a experimentat continuu.
Pe parcurs și-a descoperit un stil propriu de lucru, bazat atât pe experiența personală, cât și pe sfaturi primite de la bătrâni cunoscători ai meseriei. De pildă, cunoștintele acumulate în fabrica de avioane i-au fost de folos să-și prepare singur vopselele.
Însă cel mai mult l-au ajutat perseverența și filosofia viață preluată de la tatăl său:
Să lucrezi cu plăcere și să fii mândru de rezultatul muncii tale.
A aflat din proprie experiență că pasiunea sa nu este una care să poată fi practicată acasă. A lucrat prima dată în bucătărie, dar majoritatea vopselelor au ca diluant amoniacul, care miroase foarte puternic. Așa a mai făcut un pas, a apărut atelierul.
Muză, susținător și ajutor i-a devenit Miruna, soția sa, care îl ajută atât cu un feedback constructiv asupra produselor, cât și cu diferite operațiuni, ca de pildă la cusut. Tot ea se ocupă și de promovare.
”Întotdeauna când lucrez la un produs mă gândesc la cât de mult i-ar plăcea ei. E o muză pentru mine. Susținerea pe care o am din partea ei este foarte importantă”.
Pentru Miruna, Daniel a realizat primii cercei, iar aprecierile primite i-au dat curaj și i-au lărgit orizontul. Acum lucrează și accesorii, încălțăminte ușoară, suporturi de cuțite sau șorțuri de bucătar.
Daniel nu e foarte tehnologizat, preferă să facă toate operațiunile manual, în ritmul său, cu unelte uneori de peste 100 de ani. Nu folosește instrumente complicate, însă din când în când mai au loc mici accidente. Sunt generate nu de necunoașterea modului de lucru, ci de nerăbdarea sa, de a vedea produsul gata de purtare.
„Poansoanele cu care îmi bat numerele și seriile pe catarame sunt făcute de străbunicul soției mele, acum 100 de ani”.
Regie, Camera&Edit: Sergiu Negrean/Bogdan Pocol | Foto: Casian Podărelu | Text: Roxana Fîcă
Mai mult
Mai multe despre Daniel Savu găsiți aici, pe site-ul său de prezentare.
