La șezătoare

Pe o stradă aglomerată din cartierul bucureștean Militari se află atelierul lui Jorj Dimitriu. Îl găsim înconjurat de bucăți de lemn, de sute de unelte și de o mulțime de proiecte, fiecare în diverse stadii de prelucrare. Aici își petrece tot timpul, de la 7 dimineața, până la lăsarea întunericului, cioplind și crestând lemnul. Cu talent și pasiune, recuperează trecutul și redă prezentului obiecte care se regăseau odinioară în vechile gospodării țărănești: pristolnice, icoane de vatră, lăzi de zestre, rame încrustate, căuce sau clești de spart nuci și alune.

Piesele de rezistență sunt însă furcile de tors cu clopoței sau cu aripi. Acum sunt doar obiecte decorative sau piese de muzeu. Odinioară, erau unelte de bază în orice gospodărie, folosite pentru torsul lânii, la șezătorile organizate de obicei iarna, când încetau muncile câmpului.

La povești ne-am așezat și noi cu meșterul, lângă soba micuță din atelier.

”Furcile erau cioplite de tineri și oferite alesei inimii, ca o declarație de dragoste și totodată cerere în căsătorie”.

Însemnătatea și frumusețea furcilor l-au cucerut pe Jorj. Dar n-a putut să le cioplească de la început. Nu le venise vremea. Într-o zi a simțit că e momentul, s-a apucat de lucru și de-atunci nu s-a mai oprit. Cu toată experiența sa, în funcție de complexitatea modelului, are nevoie de două săptămâni să realizeze o furcă.

Se inspiră din albume vechi de artă populară, din muzee cu obiecte tradiționale și speră că la un moment dat se vor publica albume noi sau poate se vor digitaliza colecțiile muzeale, astfel încât oamenii să aibă acces la obiectele tradiționale ținute în arhive pentru conservare.

Jorj a fost dintotdeauna un păstrător al memoriei. După aproape 25 de ani de fotografie a decis sa facă pasul către frumusețea tridimensională a lutului și mai apoi către lemn. Cu ajutorul lutului a modelat vase inspirate din ceramica de Cucuteni, iar lemnul i-a oferit oportunitatea de a readuce în prezent obiectele tradiționale.

Drumul lui Jorj a fost anevoios. A ajuns la perfecțiunea detaliilor, prin muncă. Multă muncă și la început, prin sacrificiu. Nu era lucare fără cota de sânge, căci cuțitele sunt ascuțite. Acum, crestează lemnul cu precizie și siguranță, dar sacrificiul există sub o altă formă. Îi lipsește timpul petrecut cu cei dragi și speră că ginerele său va duce mai departe meseria.

”Eu cred că e o terapie. Stai cu tine și lucrezi, îți vezi de gândurile tale și e fantastic când realizezi ce iese din mâna ta.”

Când nu e în atelier, pe Jorj îl poți găsi prin târgurile de vechituri, în căutate de scule și unelte sau mici comori care merită restaurate și puse în valoare. Îl mai poți întâlni la târguri și expoziții de artă populară, unde merge să expună sau să se documenteze. De asemenea, îl poți găsi mai nou, la facultate, la Iași.

”Când voi termina de studiat? Nu cred că mă voi opri vreodată.”

De ce e nevoie de studiu? Pentru că Jorj nu se limitează la reproduceri după modele populare, ci își creează propriile modele pornind de la înțelegerea simbolurilor arhaice și a contextului în care erau folosite: soarele, luna, unda apei, copacul vieții, sau dintele de lup, cel mai simplu motiv decorativ folosit în arta populară.

Pentru Jorj, acum e vremea furcilor. Pentru noi e poate vremea să apreciem mai mult aceste meșteșuguri pe cale de dispariție, să regăsim profunzimea și să ne redescoperim rădăcinile, ca să putem păși cu încredere spre viitor.