În România, cicadele sunt prezente în zonele de câmpie și deal, unde își fac simțită prezența prin cântecul lor caracteristic în zilele călduroase de vară. Așadar, pregătiți-vă să descoperiți secretele acestor artiști ai naturii și rolul lor esențial în ecosistem!
Rezumat:
- Cicadele produc cel mai puternic sunet din lumea insectelor, atingând până la 120 de decibeli.
- Larvele trăiesc ani întregi sub pământ, unde sapă tuneluri care aerisesc și îmbunătățesc solul.
- În România, cicadele sunt comune în zonele calde de câmpie și deal, unde joacă un rol ecologic important.
Ce sunt cicadele?
Cicadele sunt insecte remarcabile din ordinul Hemiptera, din care mai fac parte și ploșnițele, afidele sau păduchii de plante. Ele se disting prin capacitatea unică de a produce un sunet intens și persistent, utilizat de obicei de masculi pentru atragerea femelelor în perioada de reproducere.
În prezent, sunt cunoscute peste 3.000 de specii de cicade răspândite pe aproape toate continentele, cu excepția Antarcticii. Cele mai multe trăiesc în regiunile tropicale și subtropicale, unde climatul cald le susține dezvoltarea. În Europa, au fost identificate aproximativ 60 de specii, majoritatea concentrate în zona mediteraneană, unde temperaturile ridicate și expunerea solară prelungită le favorizează ciclul biologic.
În România, cicadele se regăsesc cu precădere în zonele de câmpie și de deal, cum ar fi Câmpia Română sau Dobrogea. Preferă habitatele uscate, însorite și călduroase, esențiale pentru funcționarea eficientă a organului lor de producere a sunetului – timbalul, localizat pe abdomen.
Din punct de vedere evolutiv, cicadele au o istorie impresionantă. Primele forme similare au apărut în Triasic, în urmă cu circa 200 de milioane de ani, iar în Jurasic existau specii gigantice, identificate în fosile din Europa și America de Sud, cu anvergura aripilor de până la 16 centimetri. Aceste exemplare străvechi sunt dovezi ale adaptabilității și longevității grupului în cadrul ecosistemelor terestre.
Caracteristicile distinctive ale cicadelor
Cicadele se remarcă prin trăsături morfologice ușor de recunoscut, care le diferențiază clar de alte insecte. Dimensiunea este un element esențial – corpul are, de obicei, între 2 și 5 centimetri lungime, ceea ce plasează cicadele în rândul celor mai mari specii din entomofauna autohtonă.
Cea mai mare specie cunoscută, Megapomponia imperatoria, originară din Asia de Sud-Est, poate atinge 7 centimetri lungime corporală și o anvergură a aripilor de până la 20 de centimetri. Un exemplar se află expus și la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București, ilustrând varietatea impresionantă a familiei cicadelor.
Capul este lat și turtit dorsoventral, cu doi ochi compuși mari, amplasați lateral, la distanță considerabilă unul de celălalt. Între ochi se află două antene scurte, iar pe frunte sunt poziționați trei oceli (ochi simpli) dispuși în formă de triunghi. Configurația oculară asigură un câmp vizual larg, util pentru detectarea rapidă a pericolelor și pentru orientare în zbor.
Aparatul bucal este de tip înțepător-sugător, fiind format dintr-un rostru lung și subțire, folosit pentru a extrage seva din vasele conducătoare ale plantelor. Hrănirea se face exclusiv cu sevă brută, bogată în zaharuri, ceea ce impune un sistem digestiv adaptat pentru procesarea unui volum mare de lichid diluat.
Aripile sunt membranoase, transparente și depășesc în lungime corpul. O musculatură bine dezvoltată permite un zbor rapid și eficient. În timpul zborului, aripile anterioare se cuplează mecanic cu cele posterioare printr-un sistem special de angrenare, ceea ce conferă stabilitate aerodinamică.
Suprafața aripilor este acoperită cu microstructuri nanoscopice – conuri cerate și nanoțepi, care creează un strat extrem de hidrofob. Picăturile de apă și particulele de praf nu aderă, fiind eliminate ușor în timpul zborului. În plus, nanoțepii au efect antibacterian, distrugând mecanic pereții celulari ai bacteriilor prin simplul contact.
Ciclul de viață al cicadelor
Ciclul de viață al cicadelor este unul dintre cele mai fascinante procese din lumea insectelor, caracterizat prin durate excepțional de lungi petrecute sub pământ. După împerechere, femelele depun ouăle în ramuri uscate, folosind o structură specială numită oviscapt situată la capătul abdomenului care are forma unei lame de fierăstrău și permite femelei să perforeze tulpina ramurilor pentru a depune ouăle în interior.
O femelă poate depune până la 400 de ouă, asigurând astfel continuitatea speciei. Ciclul de viață al cicadelor este heterometabol, ceea ce înseamnă că include stadiile de ou, nimfă (larvă) și adult, fără a trece prin stadiul de pupă specific altor insecte.
Toamna, din ouă ies nimfele, care cad pe pământ și se afundă până la 2,5 metri adâncime, unde petrec o perioadă variabilă de timp, în funcție de specie. În România, speciile de cicade trăiesc sub pământ aproximativ patru ani, o perioadă impresionant de lungă pentru o insectă.
Larvele sunt dotate cu picioare anterioare puternice, asemănătoare unor căngi, perfect adaptate pentru săpat. Ele construiesc tuneluri complexe până în apropierea rădăcinilor arborilor precum stejarul, platanul, salcia, arțarul sau frasinul, de unde se hrănesc cu sevă brută. De altfel, larvele de cicade sunt constructori desăvârșiți, creând un sistem elaborat de tuneluri subterane pe care le consolidează și le tencuiesc cu lichide excretate.
În zonele mlăștinoase, speciile construiesc și tuneluri de aerare, demonstrând o adaptabilitate remarcabilă la diferite condiții de mediu. În ultimul stadiu larvar, larva construiește un tunel de ieșire, de aproximativ 40 de centimetri adâncime. După ce iese la suprafață, se urcă pe plantele din apropiere și năpârlește pentru ultima dată, transformându-se în adult.
Contrastul dintre durata stadiilor de dezvoltare este uimitor – adulții trăiesc doar 5-6 săptămâni, dar stadiul de nimfă poate dura între 2 și 9 ani. Această strategie evolutivă permite cicadelor să supraviețuiască în condiții dificile și să își sincronizeze emergența cu condițiile climatice favorabile.
În America de Nord există specii speciale din genul Magicicada, unde adulții apar periodic, la intervale precise de 13 sau 17 ani. În cazul acestor specii, adulții ies din pământ toți odată, în număr de miliarde, creând un spectacol natural impresionant. Din punct de vedere biologic, această adaptare ar putea fi o strategie de apărare împotriva parazițizilor sau a prădătorilor.
Specii de cicade întâlnite în România
În România, cicadele sunt cunoscute sub denumiri populare precum cireșar, greuruș sau cicoră, indicând legătura strânsă dintre aceste insecte și ciclurile naturii, așa cum sunt percepute în tradiția rurală.
- Specie de dimensiuni mari, frecvent întâlnită în parcuri, grădini și zone periurbane.
- Corp de culoare neagră, cu dungi roșii evidente pe torace și abdomen.
- Aripile sunt transparente, cu nervuri roșii la bază și negre spre vârf – un contrast vizual ușor de recunoscut.
- Preferă locurile călduroase și bine expuse la soare.
- Specie asociată cu zonele viticole și adesea întâlnită în Câmpia Română, Dobrogea și dealurile sud-estice.
- Are un cântec discret și ritmic, apreciat în tradiția populară.
- Apariția sa în luna august coincide cu coacerea strugurilor, fiind considerată un indicator natural al momentului optim pentru recoltare.
- În cultura populară, prezența sa în vie este interpretată ca semn de recoltă bogată și de calitate.
- Ambele specii sunt adaptate la clima continentală moderată.
- Se dezvoltă bine în zonele de câmpie și deal, cu veri uscate și fierbinți.
- Cele mai frecvente regiuni de întâlnire sunt:
- Câmpia Română;
- Dobrogea;
- Dealurile din sudul și estul țării.
Sunetul caracteristic al cicadelor
Una dintre cele mai spectaculoase adaptări ale cicadelor este capacitatea masculilor de a produce sunete extrem de puternice, unică în lumea insectelor. Sunetul este generat de țimbale, două structuri elastice situate la baza abdomenului, care funcționează ca membrane vibratoare. Acestea sunt formate din rezilină, o proteină extrem de flexibilă, considerată cel mai elastic material biologic cunoscut.
Țimbalele sunt acționate de mușchi foarte puternici, care se contractă rapid și determină vibrarea membranei. Abdomenul gol al masculului funcționează ca o cutie de rezonanță, amplificând vibrațiile sonore. În plus, traheele modificate joacă și ele un rol în propagarea și intensificarea sunetului, acționând ca camere de rezonanță suplimentare.
Rezultatul este impresionant: unele specii pot atinge până la 120 de decibeli, un nivel sonor comparabil cu zgomotul unui ciocan pneumatic sau al unui concert rock, suficient pentru a provoca disconfort auditiv la oameni, dacă distanța este prea mică.
Fiecare specie are un cântec distinct, cu ritmuri și frecvențe specifice. Masculii emit sunetele pentru a atrage femelele, iar structura vocalizărilor este adesea compusă din strofe variate. Cântecul se produce în general ziua, în perioadele cu temperaturi ridicate, deoarece țimbalele necesită căldură pentru a funcționa eficient. Unele specii reușesc chiar să-și crească temperatura corporală internă cu peste 20°C față de mediul ambiant.
Există și specii mici care emit ultrasunete, imperceptibile pentru urechea umană. În multe cazuri, masculii formează coruri sincronizate, generând adevărate simfonii naturale ce pot fi auzite de la sute de metri depărtare.
Rolul cicadelor în ecosistem
Cicadele au un impact semnificativ asupra mediului, atât în stadiul larvar, cât și ca adulți, influențând dinamica solului, rețeaua trofică și ciclul nutrienților.
- Trăiesc ani întregi sub pământ, hrănindu-se cu seva rădăcinilor arborilor (stejar, platan, salcie, arțar, frasin).
- Sapă tuneluri complexe care:
- aerează solul, favorizând pătrunderea oxigenului;
- îmbunătățesc drenajul, prevenind acumularea apei;
- reduc riscul de eroziune, mai ales în zone umede sau mlăștinoase.
- Se hrănesc cu sevă brută din tulpinile arborilor și arbuștilor.
- Zonele de hrănire atrag alte insecte (furnici, viespi, muște, urechelnițe), care profită de secrețiile dulci, formând micro-ecosisteme temporare.
- Devin sursă importantă de hrană pentru:
- păsări, păianjeni, mantide, insecte prădătoare;
- rozătoare și alte animale sapatoare (în cazul larvelor).
- La speciile periodice (ex. Magicicada), miliarde de indivizi ies simultan la suprafață, oferind:
- un exces de hrană pentru prădători, stabilizând populațiile acestora;
- o fertilizare naturală a solului, prin corpurile indivizilor morți, bogate în azot.
Metode de gestionare și combatere a cicadelor
Deși cicadele aduc beneficii importante ecosistemului, în anumite contexte – mai ales în grădini mici, livezi tinere sau culturi sensibile – prezența lor în număr mare poate deveni o problemă. Gestionarea eficientă a cicadelor nu presupune eradicare, ci măsuri echilibrate care protejează plantele fără a afecta inutil biodiversitatea. Iată câteva recomandări utile:
- Observați și preveniți
Anticipați apariția adulților cunoscând ciclul lor de viață. Aplicați măsuri preventive înainte de perioada de depunere a ouălor.
- Limitați plantele gazdă în zone sensibile
Evitați plantarea arborilor preferați de cicade (stejari tineri, platani, sălcii) în zonele unde impactul ar putea fi semnificativ.
- Folosiți plase de protecție
Acoperiți arborii sau arbuștii tineri cu plase cu ochiuri fine în perioada de reproducere. Acestea împiedică femelele să depună ouă, dar permit aerisirea și pătrunderea luminii.
- Aerați și lucrați solul periodic
Deranjați rețeaua de tuneluri subterane săpate de larve, reducând astfel densitatea populației. Aplicați această metodă cu grijă pentru a nu afecta organismele benefice.
- Încurajați prădătorii naturali
Amenajați spații prietenoase pentru păsări, păianjeni și insecte prădătoare, care consumă cicade atât în stadiul larvar, cât și adult.
- Aplicați tratamente ecologice, dacă este necesar
În cazuri de infestare severă, folosiți uleiuri horticole, produse de protecție a plantelor (disponibile în magazine specializate) pentru a acoperi corpul insectelor și a le bloca respirația, fără impact major asupra altor viețuitoare.
- Folosiți soluții biologice
Aplicați nematozi entomopatogeni în sol pentru a reduce treptat populațiile larvare. Produsele de eradicare a insectelor atacă doar larvele țintă și nu afectează alte organisme.
- Instalați căsuțe pentru păsări insectivore
Specii precum pițigoii sau mierlele pot contribui activ la menținerea echilibrului natural în grădină.
- Evitați intervențiile agresive
Cicadele nu rod frunze, nu atacă fructe sau flori – se hrănesc doar cu seva, iar daunele sunt minore. În cele mai multe cazuri, coexistența este posibilă și dezirabilă.
În concluzie, cicadele rămân printre cele mai fascinante insecte din natura României, demonstrând prin existența lor extraordinara diversitate și complexitate a lumii naturale. Acești cântăreți ai verii, cu vocea lor puternică ce poate atinge 120 de decibeli, ne amintesc de frumusețea și ingeniozitatea adaptărilor evolutive. De la aripile lor antibacteriene până la ciclul de viață complex care se întinde pe mai mulți ani, cicadele continuă să ne surprindă și să ne inspire respect pentru minunile naturii care ne înconjoară. Data viitoare când auzi cântecul lor, opriți-vă un moment și admirați aceste creaturi uimitoare!
