Servicii de montaj sistem de irigații în Cluj-Napoca și împrejurimi
Fiecare grădină are nevoie de apă. La HORNBACH găsiți tot ce vă trebuie pentru ca udatul plantelor să fie automatizat - de la sfaturi în magazinele fizice, până la sisteme de irigații de la A la Z și chiar și montaj. Cumpărați produsele de la noi și, contra unui cost separat, puteți beneficia și de serviciul de montaj.

Asigurați-vă că plantele au suficientă apă, mai ales pe timp de vară! Udatul grădinii cu furtunul este o practică relaxantă, dar consumă timp, cu precădere în perioadele caniculare și lipsite de precipitații, când pajiștea este însetată și pământul absoarbe mai mult. Cum puteți să vă bucurați de mai mult timp liber, pe care să îl puteți petrece într-un alt mod și să îmbunătățiți procesul? Automatizați-l, prin instalarea unui sistem de irigare pentru orice suprafață aveți nevoie. Setați programatorul pentru perioadele și durata de udare, apoi lăsați aspersoarele să facă treaba în locul dumneavoastră. Apa va urma traseul pe care îl decideți pentru țeava de irigații și va stropi zonele unde se află plantele pe care le îngrijiți. Ar putea face treaba chiar mai eficient decât o faceți dumneavoastră cu furtunul: pe lângă timpul economisit, ar putea să utilizeze mai puțină apă, optimizând întreaga operațiune.
În sortimentul HORNBACH găsiți toate produsele necesare pentru realizarea unui sistem complet de irigare, indiferent că doriți unul simplu ori unul mai complex. De la hidrofoare și pompe de apă (submersibile sau de drenaj), până la țevi, aspersoare, programatoare și sisteme de drenaj, în magazinele fizice și online aveți la dispoziție o mulțime de produse dintre care să alegeți ce se potrivește grădinii dumneavoastră. Pentru rezultate de top, aveți nevoie și de un montaj ca la carte, pentru că lucrarea nu este una tocmai facilă.
Serviciile HORNBACH: montaj sistem de irigații
Pentru produsele cumpărate de la noi - online sau din magazinele fizice, cu mențiunea că în al doilea caz puteți beneficia și de consultanță din partea angajaților din departamentul grădină - la HORNBACH puteți apela și la serviciul de montaj, contra unui cost separat de cel al componentelor sistemului de udat. Aici intră și mentenanța sistemului de irigații ori de drenaj - atât pentru începutul, cât și pentru finalul sezonului - dar și constatările pentru avariile ce pot apărea pentru o astfel de instalație. Echipele cu care lucrăm în Cluj-Napoca și în zonele învecinate sunt autorizate și formate din meșteri cu experiență, așa că puteți apela cu încredere la aceste servicii. De asemenea, lucrările au o garanție de doi ani pentru manoperă, așa că puteți avea încredere în seriozitatea și în calitatea proiectului realizat.
Atunci când doriți să apelați la acest serviciu, după cumpărarea produselor de la noi, trebuie să luați legătura cu un angajat HORNBACH în magazinul fizic
Coordonatorul serviciilor de montaj din magazinul HORNBACH Cluj-Napoca
Modalități de contact:
Montajul sistemului de irigații: pas cu pas
Pentru a putea beneficia de serviciul de montaj pentru sisteme de udat, trebuie, în primul rând, să contactați angajatul HORNBACH responsabil cu coordonarea serviciilor de montaj, în magazinul HORNBACH Cluj-Napoca sau la numerele de telefon de mai sus. Apoi, un meșter vă va contacta pentru a stabili o dată pentru efectuarea unei vizite în cadrul căreia va face o serie de măsurători necesare la locul unde va fi instalat sistemul de irigare. La momentul stabilit, veți primi vizita unei echipe profesioniste de montaj cu care colaborăm. Proiectul dumneavoastră va fi inspectat și se vor efectua măsurătorile pentru montajul sistemului de udat, care sunt sunt obligatorii pentru întocmirea Devizului / Ofertei.
Costul acestei deplasări este de 175 de lei și va trebui achitată de către dumneavoastră înainte de efectuarea acestei operațiuni. Această sumă se va deduce ulterior din costul final al întregii lucrări, în cazul în care optați pentru montarea sistemului de irigat prin intermediul serviciului HORNBACH.
Montaj pentru sisteme de irigații în Cluj-Napoca și localitățile învecinate: preț și lucrări necesare
Fiecare proiect este unic, iar fiecare grădină are particularitățile sale. Prețul poate să difere de la un caz la altul, în funcție de suprafața pe care se va instala și în funcție de lucrările necesare: dacă este nevoie de montarea unei pompe submersibile ori pentru drenaj, unui hidrofor sau unei instalații pentru hidrofor, dacă implică și constatarea unei avarii sau dacă este vorba despre o lucrare de mentenanță pentru startul, respectiv finalul sezonului. Așadar, prețul final se va stabili doar în urma constatării și măsurătorilor de la fața locului.
Oferta personalizată va fi întocmită ținând cont de toate aceste lucruri, dar și în funcție de distanța locului de montaj față de magazinul HORNBACH din Cluj-Napoca, cel de unde a fost solicitat serviciul de montaj pentru sistemul de irigații.
Vă rugăm să aveți în vedere că fiecare kilometru suplimentar peste 15 km de la magazinul HORNBACH în care ați solicitat serviciul va fi tarifat cu 3 lei pe kilometru pentru fiecare deplasare necesară.
Info
- Valoarea finală a devizului va fi stabilită în urma măsurătorilor realizate de către specialist.
- Livrarea produselor nu se va efectua prin firma de montaj.
- Produsele trebuie să fie disponibile la locul montajului.
- Plata produselor și a devizului de lucrări se face în magazin, anterior stabilirii datei pentru montaj, respectiv la casa Servicii Clienți.
Descriere | Preț (lei) |
---|---|
Măsurători pentru montaj sistem irigare / buc. | 175 |
Tarif km suplimentari pe traseu / km | 3 |
Montaj sistem irigare (suprafețe de până la 200 mp) / mp | 35 |
Montaj sistem irigare (suprafețe între 200 - 500 mp) / mp | 32 |
Montaj sistem irigare (suprafețe peste 500 mp) / mp | 30 |
Montaj sistem drenaj (suprafețe până la 100 metri liniari) / metru liniar | 90 |
Montaj sistem drenaj (suprafețe peste 100 metri liniari) / metru liniar | 80 |
Mentenanță sistem irigații / drenaj început de sezon / buc | 450 |
Mentenanță sistem irigații / drenaj pentru final de sezon / buc | 450 |
Constatare avarie / buc | 300 |
Montaj hidrofor simplu / buc | 490 |
Montaj hidrofor cu ejector / buc | 620 |
Montaj instalație hidrofor (vas tampon, plutitor mecanic/ electric, filtre, robinete) / buc | 620 |
Montaj pompă submersibilă / buc | 620 |
Montaj pompă drenaj / buc | 391 |
* Lucrări atipice montaj sistem irigații / buc. | 99 |
* Tariful pentru lucrările atipice este valabil pentru toate lucrările suplimentare ce nu sunt conținute în montajul standard, recomandate și detaliate de către echipa de meșteri și acceptate de către client.
Prețurile includ TVA, fără materialul necesar pentru montaj.
Lucrarea beneficiază de o garanție de 2 ani pentru manoperă, iar produsele beneficiază de garanția standard a producătorului.
Atenție!
Meșterul profesionist nu va executa lucrările dacă instrucțiunile primite contravin indicațiilor producătorului și/sau dispozițiilor legale. Recepția lucrărilor se va face obligatoriu în prezența beneficiarului sau a unui împuternicit al acestuia.
Prețul produselor care formează sistemul de irigații
+ prețul lucrărilor de montaj
+ prețul materialelor și accesoriilor necesare montajului
Aici achiziționați doar serviciul de montaj efectuat de meșterii profesioniști. Atunci când cumpărați dintr-un magazin fizic HORNBACH produsele necesare sistemului de irigat pe care îl doriți în grădina dumneavoastră, vă putem oferi sfaturi pentru alegerea produselor potrivite nevoilor pe care le aveți și vă oferim sprijinul necesar pentru un proiect bine pus la punct.
Întrebări despre serviciul de montaj pentru sisteme de irigații
Perioada întreagă depinde de disponibilitatea produselor, de timpul necesar pentru a găsi o programare din partea echipei de meșteri profesioniști și de durata lucrării propriu-zise. Desigur, scopul nostru este să vă sprijinim pentru o desfășurare cât mai rapidă a proiectului de montaj pentru sisteme de irigații.
După ce ați comandat măsurătorile, un meșter vă va contacta cât mai curând posibil, pentru a programa o întâlnire cu dumneavoastră, pentru o măsurătoare la fața locului de montaj.
La data stabilită, se vor verifica posibilitatea efectuării lucrării, toate serviciile adiacente necesare și, eventual, necesitatea altor materiale. Pe baza acestor date culese de la fața locului și a produselor alese, magazinul va întocmi un Deviz pe care îl veți primi cât se poate de repede.
Lucrăm cu firme autorizate și specializate pentru montajul sistemelor de udat pentru grădini.
Atunci când ne alegem partenerii, ne asigurăm că lucrările lor respectă legislația în vigoare, normele și întrunesc cele mai înalte standarde HORNBACH și pentru siguranță.
Efectuarea măsurătorilor costă 175 de lei, dar acest prim pas este, practic, gratuit, dacă se încheie cu un acord pentru desfășurarea montajului. În acest caz, suma de 175 de lei va fi dedusă din prețul final al lucrării. Dacă locul de montaj este amplasat la o distanță mai mare de 15 kilometri de magazinul HORNBACH din Cluj-Napoca, cel în care ați solicitat serviciul, atunci există și un tarif suplimentar, de 3 lei / km suplimentar, iar această sumă nu este returnabilă.
Dacă, în urma efectuării măsurătorilor, nu sunteți de acord pentru a trece mai departe și a continua cu montajul sistemului de irigații prin serviciul nostru, suma de 175 de lei nu va fi returnată.
Proiectul va fi inspectat la fața locului de un specialist. Măsurătorile pe care le face ajută la strângerea informațiilor precise despre condițiile existente, pentru ca proiectul dumneavoastră să fie implementat cât mai rapid și pentru a vă putea fi prezentată o ofertă corespunzătoare.
Nu, nu trebuie să luați imediat o decizie. Dacă ați primit oferta și aveți nevoie de timp de gândire, puteți să vă faceți cumpărăturile ulterior și abia apoi să oferiți un răspuns.