Acestea reprezintă marca Jungborn
Lavoare, căzi și vase de WC de la Jungborn - design și calitate în armonie perfectă.
Când valoarea devine vizibilă.
De la forme clasice, fără vârstă, și până la un design modern, Jungborn vă oferă posibilități individuale de combinare pentru o baie în care să vă simțiți bine. Experimentați luxul la un preț atractiv. Jungborn este sinonim cu fiabilitatea absolută, care contribuie la evidențierea mărcii premium.
- 30 de ani de garanție de calitate pentru acoperirile de suprafață ale obiectelor ceramice sanitare, căzilor de baie și de duș;
- 10 ani de garanție de calitate pentru acoperirile de suprafață ale tuturor capacelor pentru WC;
- verificări regulate TÜV și de calitate.
Avantajele produselor de la Jungborn

Super Hard
O bază de polimer modificat face ca produsele Jungborn să fie deosebit de durabile și rezistente. Astfel, acestea nu sunt doar deosebit de rezistente la zgârieturi, ci respectă totodată mediul înconjurător și nu reprezintă pericol pentru utilizator.

Super Clean
Produsele cu simbolul „SUPER CLEAN“ se caracterizează printr-un finisaj de suprafață, care respinge în mod special murdăria. Acesta asigură faptul că apa, impuritățile și calcarul conținute în apă se scurg mai repede. Acest lucru înseamnă pentru dumneavoastră mai multă curățenie și o curățare deosebit de simplă.
Materiale pentru domeniul instalațiilor sanitare de la Jungborn
Ca urmare a cerințelor înalte impuse în domeniul obiectelor sanitare, alegerii materialelor pentru lavoarele, căzile de baie și de duș, precum și pentru vasele de WC de la Jungborn, îi revine o importanță specială. Materialul trebuie să reziste la temperaturi ridicate, precum și la încărcări mari, chimice și mecanice.
Jungborn utilizează pentru produsele sale cele două materiale, ceramică și acril. Ceramica sanitară se utilizează pentru lavoare și vase de WC, iar acrilul sanitar pentru căzi de baie și căzi de duș.
Caracterul polivalent al ceramicii pentru lavoare și vase de WC
Ceramica are multe caracteristici pozitive, care sunt importante în special în domeniul obiectelor sanitare. Cu un strat subțire, similar sticlei, de smalț care se topește la temperaturi ridicate, aceasta rezistă atât la solicitări mecanice și chimice, cât și la temperaturi mari. Acest smalț este dur și rezistent.
Datorită suprafeței lucioase, produsele din ceramică sanitară pot fi curățate excepțional de repede și de temeinic. În afară de acestea, produsele din ceramică pentru baie sunt masive, stabile și deosebit de durabile.
Lavoarele și vasele de WC de la Jungborn sunt confecționate din ceramică sanitară, datorită proprietăților acestui material. O curățare și îngrijire corespunzătoare a produselor mărește decisiv durata de folosire a acestora.
Acrilul ca material modern pentru căzi de baie și de duș
Acrilul reunește avantajele sticlei și materialului plastic și se evidențiază în special prin robustețe. Proprietățile sale sunt importante în special pentru domeniul obiectelor sanitare. Căzile din acril dispun, de exemplu, de o izolare termică foarte bună și sunt masive, stabile și rezistente. În plus, produsele din acril sunt ușor de întreținut. Zgârieturile ușoare de pe suprafață pot fi readuse fără probleme la un grad înalt de strălucire cu pastă de șlefuit, zgârieturile mai adânci trebuie mai întâi tratate preliminar cu hârtie abrazivă grosieră și fină. Pentru a vă putea bucura vreme îndelungată de produsele din acril sanitar, este bine ca la curățarea și îngrijirea căzii de baie și căzii de duș să acordați atenție următoarelor aspecte:
Indicații de întreținere pentru produsele Jungborn (PDF, 38 KB).
Gama de produse de la Jungborn
Sortimentul de la Jungborn convinge prin lavoare, vase de toaletă, căzi de baie și căzi de duș, precum și prin capacele pentru WC potrivite și suporturile de cadă la calitate de marcă.
Lavoare de la Jungborn

Combinații variate pentru toate gusturile - dacă doriți să vă configurați baia în stil clasic, urban sau industrial, sunteți fan al aerului rustic romantic sau sunteți pasionați de stilul shabby chic extrem de modern - lavoarele de la Jungborn vă vor sublinia perfect stilul individual.
Chiuvetele de la Jungborn reprezintă soluția ideală pentru băi de serviciu și băi mici. Ele utilizează optim spațiul, de ex. cu suporturile pentru prosop integrate.
Vase de toaletă, capace pentru WC și bideuri de la Jungborn
Vasele de WC și bideurile reunesc într-un mod excepțional funcționalitatea și estetica. Tehnica modernă, precum capacele pentru WC soft-close și cele fără margine de clătire vă simplifică viața de zi cu zi.
Capacele demontabile previn depunerile laterale de murdărie și completează prezentarea armonioasă.
În plus, designul interior atractiv al vaselor de WC Jungborn a fost conceput de așa manieră, încât apa de spălare este distribuită optim și uniform. Vasul de WC cu capac pentru WC cu sistem soft-close este adecvat pentru toate rezervoarele uzuale din comerț.
Avantajele de produs ale capacelor pentru WC Jungborn
Tipuri de margine de clătire la Jungborn

Vasele de WC fără margine de clătire și cele cu margine de clătire deschisă conving printr-un număr mare de funcții. Ele sunt deosebit de igienice și simplu de curățat, pentru că, datorită marginii de clătire deschise sau a lipsei acesteia, depunerile și bacteriile nu mai au nicio șansă. În schimb marginile de clătire obișnuite sunt mai dificil de curățat și servesc drept mediu de înmulțire pentru bacterii.
Sfat
În cazul vaselor pentru WC fără margine de clătire, recomandăm montarea unei supape de strangulare pentru fluxul de clătire în cadrul de perete sau în ceramică, pentru reglarea fluxului de apă.
Căzi de la Jungborn

Căzile de duș și căzile de baie de la Jungborn captivează prin designul clar și modern, cu linii drepte. Astfel, ele se integrează perfect în orice baie și vă subliniază discret stilul dumneavoastră personal în ceea ce privește designul de interior.
Totodată, accesul extrem de plat de la căzile de duș oferă funcționalitate maximă și asigură un grad și mai mare de confort la îngrijirea zilnică a corpului.
Sfaturi pentru căzi de baie și căzi de duș din acril
Dacă suprafaţa devine mată în timp sau este deteriorată, aceasta poate fi lustruită fără nicio problemă. Aplicaţi pasta de lustruit pe zona mată cu o lavetă uscată prin mişcări circulare şi presiune puternică. Lustruiţi ulterior cu o lavetă moale.
În cazul zgârieturilor mai adânci, şlefuiţi mai întâi (granulaţie 600). Şlefuiţi încă o dată cu o hârtie abrazivă mai fină (granulaţie 1200) şi cu pastă de lustruit.
Condiții de garanție ale mărcii Jungborn

Produsele cu marca Jungborn au fost fabricate în conformitate cu cele mai moderne metode de fabricație, fiind supuse unui control de calitate stric și permanent. HORNBACH Centrala SRL, str. Hornbach nr. 17-21, Domnești, jud. Ilfov, cod 077090 (denumit în continuare Garant) garantează, conform dispozițiilor de mai jos, pentru calitatea produselor ceramice sanitare ale mărcii Jungborn.
Termen de garanție
Termenul de garanție este de 30 de ani pentru articolele ceramice sanitare, căzile de baie și căzile de duș și de 10 ani pentru capacele de WC. Termenul de garanție începe de la data cumpărării. Vă rugăm să păstrați în condiții bune bonul fiscal original sau factura fiscală originală pentru a dovedi data achiziției.
Conținutul garanției
Garanția se aplică exclusiv pentru defecte de fabricație sau de material ale acoperirilor de suprafață (smalțul la articolele ceramice sanitare). Garanția se aplică numai în cazul utilizării articolului pentru uz personal.
Garanția nu se aplică în cazul defectelor cauzate de montajul sau racordarea greșită, mânuirea sau utilizarea incorectă, întreținerea sau curățarea incorectă sau insuficientă, acțiuni de forță, utilizarea unor piese de schimb care nu sunt originale sau acțiuni chimice neregulamentare de montaj.
Garanția nu se aplică în cazul deteriorării pieselor de uzură cauzate de uzura normală. Garanţia nu include daunele colaterale sau daunele indirecte, precum şi posibilele costuri de montaj şi demontaj.
Serviciile aferente garanției
Pe durata termenului de garanție, garantul va examina articolul defect pentru a constata dacă s-a produs cazul de garanție. În cazul producerii cazului de garanție, garantul va repara sau va înlocui articolul respectiv pe propria sa cheltuială. În cazul în care articolul respectiv nu mai poate fi livrat la momentul producerii cazului de garanție, garantul are dreptul să înlocuiască articolul cu un produs similar. Articolul defect înlocuit sau piesele defecte înlocuite ale acestuia trec în proprietatea garantului.
Serviciile aferente garanției (reparație sau înlocuire) nu duc la prelungirea termenului de garanție. Prestarea serviciilor de garanție nu conduce la acordarea unui nou termen de garanție.
Solicitarea garanției
Pentru solicitarea garanției, vă rugăm să vă adresați celui mai apropiat magazin HORNBACH. AICI găsiți coordonatele magazinelor HORNBACH.
Sau contactați garantul la următoarea adresă de e-mail: onlineshop@hornbach.ro.
Garanția poate fi solicitată numai prezentând bonul fiscal original sau factura fiscală originală.
Drepturi legale
Garanția nu limitează drepturile dumneavoastră prevăzute în legislația cu privire la garanții și răspunderea pentru produse.
De aici pot fi descărcate şi tipărite condiţiile de garanţie pentru Jungborn: