0 Listă favorite 0 Coşul meu
HORNBACH Militari Program de funcţionare
Strada Hornbach 1
077090 Domnesti, jud. Ilfov

comanda-militari@hornbach.com
+40 310805 - 281
lun. - sâm.: 08:00 - 21:00
dum.: 08:00 - 19:00
03.05.2024 08:00 - 21:00
04.05.2024 08:00 - 19:00
05.05.2024 închisă
06.05.2024 08:00 - 21:00
Aţi imprimat această informaţie în 03.05.2024 la ora 14:05. Vă rugăm să observaţi faptul că preţurile internaţionale şi reacţiile în termen scurt pot modifica în orice moment preţurile şi acestea pot diferi de documentul dumneavoastră imprimat. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Sfaturi

Modele de alei pentru curte - cum personalizați trotuarele pentru amenajări exterioare deosebite?

Amenajarea exterioară a caselor este o dorință a majorității românilor din ce în ce mai interesați de crearea unui spațiu deosebit, care să completeze minunat stilul arhitectural al locuinței. Astfel, aceștia au început să ia în considerare tot mai mult diferite elemente de amenajare, cum ar fi modelul de alee potrivit, tipul de terasă, așezarea băncilor în grădină, alegerea pomilor, arbuștilor sau florilor plăcut mirositoare etc.

Modele de alei pentru curte - cum personalizați trotuarele pentru amenajări exterioare deosebite?

Amenajarea aleilor din curte înfrumusețează instant orice spațiu exterior, așa că executarea lor presupune atenție la detalii, răbdare multă și parcurgerea unor etape de construcție specifice. În spațiul din exteriorul casei există alei principale și alei secundare, utilizate mai puțin frecvent, dar și intrări în curte. Fiecare dintre acestea pot fi amenajate sau personalizate după bunul plac al proprietarilor, alegând materiale cu impact asupra aspectului, care să se potrivească în mod armonios cu clădirea și care să fie practice și durabile.

Articolul de mai jos poate fi considerat un ghid pentru alegerea și executarea modelelor potrivite de alei pentru curtea casei. Aici veți descoperi informații utile despre importanța aleilor și alegerii unui model care să se potrivească necesităților, despre factorii ce trebuie luați în considerare în acest sens și despre cum se personalizează aleea. De asemenea, vei afla care sunt cele mai populare modele de alei, cum se construiesc acestea și ce materiale și unelte sunt necesare. În plus, pentru cei care au nevoie de mai mult ajutor, tot aici veți descoperi sfaturi și recomandări utile pentru a putea amenaja și personaliza aleile din curtea casei.

Modele de alei pentru curte - importanța amenajării trotuarelor din jurul casei

Aleile reprezintă un element principal în amenajarea spațiului exterior, deoarece modul în care sunt construite poate să denote eleganță, frumusețe, bun gust și să îmbunătățească foarte mult aspectul general al proprietății, căreia să-i sporească valoarea în caz de vânzare.

Cu ajutorul modelului potrivit, proprietarul poate să-și personalizeze după bunul plac amenajarea exterioară a casei, satisfâcându-și în același timp nevoia de acces ușor și rapid sau creând zone specifice relaxării alături de cei dragi.

Factori de luat în considerare în alegerea modelelor de alei pentru curte

Modele de alei pentru curte 8

Alegerea modelului de alee pentru curte presupune luarea în considerare a unor factori importanți, cum ar fi:

  • modul în care va fi folosită aleea (intrarea și ieșirea cu autoturismul, cale de acces către alte anexe ale casei, drum secundar etc.);

  • mărimea și forma aleii trebuie să fie proporționale cu dimensiunea și forma curții sau grădinii;

  • materialele de construcție pot fi diverse, de la piatră naturală, la pavele, beton, lemn, dale ceramice etc.;

  • stilul arhitectural al casei trebuie să se regăsească și în stilul aleilor;

  • rezistența materialelor în fața condițiilor climatice din zonă;

  • ușurința în întreținere;

  • bugetul disponibil.

Care sunt cele mai populare idei de alee pentru curtea casei

Modele de alei pentru curte 6

Aleile sau trotuarele din curte pot fi construite și amenajate în diferite moduri, astfel încât curtea să devină atrăgătoare și funcționale. Printre cele mai populare idei de alei ce pot fi realizate în grădină se numără:

  • Aleile drepte, cu aspect ordonat și simetric. Nu sunt greu de construit și presupun timp scurt de execuție. Nefiind foarte complicate, acestea pot fi realizate chiar și de către proprietar dacă are câteva cunoștințe tehnice și abilități în acest sens.

  • Aleile curbe. Aceste modele sunt ideale pentru a crea puncte de interes în grădină, dar sunt mai dificil de executat de neștiutori, fiind nevoie de muncitori cu ceva experiență și de măsurători precise.

  • Aleile încrucișate. Se folosesc mai ales atunci când se dorește împărțirea curții sau grădinii în mai multe spații diferite, cu roluri determinate.

  • Aleile cu mozaic sau dale. Aceste variante arată deosebit, personalizând foarte mult spațiul și permițând crearea unor desene inedite.

  • Aleile cu iluminatul încorporat. Pentru o deplasare în siguranță pe timp de noapte, se pot introduce în trotuarele din curte diferite spoturi ce se aprind la trecerea persoanelor.

În funcție de materialele din care sunt construite, se mai pot remarca și alte tipuri de alei in curte:

  • Aleile realizate cu piatră naturală sunt o alegere potrivită pentru cei care vor să se bucure de un aspect deosebit, personalizat, deoarece pot descoperi ce le place dintr-o varietate largă de culori. Printre dezavantaje se numără sensibilitatea la murdărie și montarea mai costisitoare.

  • Aleile din beton (pavaje sau plăci) sunt foarte stabile, rezistente și moderne, fiind ușor de montat.

  • Aleile din cărămidă au un aspect deosebit, sunt rezistente și lejer de întreținut, dar părțile care sunt situate la umbră vor fi afectate, cu siguranță, de mușchi, ceea ce influențează imaginea de ansamblu.

  • Aleile din pietriș au un aspect natural, se toarnă rapid și se armonizează frumos cu restul obiectelor, plantelor, clădirilor etc. De cele mai multe ori, proprietarii aleg să le așeze pe lângă bordurile dinspre flori, pentru că reușesc foarte bine să le scoată în evidență. Dacă nu se aplică foaia împotriva buruienilor, atunci o astfel de alee va fi greu de întreținut, iar în caz de ploaie torențială, pietrișul poate fi plimbat dintr-un loc în altul, fiind împrăștiat inestetic. Din acest motiv, va fi mereu nevoie de diverse retușări.

  • Aleile din scoarță ornamentală au un look fabulos, implementându-se foarte rapid. Totuși, nu se pot realiza decât alei secundare în acest fel, unele de mici dimensiuni, deoarece sunt dificil de întreținut.

  • Aleile din lemn au un aspect natural, dar dacă nu sunt îngrijite corespunzător, lemnul își schimbă culoarea, pare neîngrijit și va fi foarte alunecos atunci când plouă.

Modele de alei pentru curte 5

Aspecte de luat în calcul pentru personalizarea trotuarelor din curte

Pentru a obține un design desăvârșit al unei alei în curte, care să reflecte stilul și gusturile proprietarului, personalizarea devine indispensabilă. Astfel, se vor lua în calcul câteva aspecte importante:

  • stilul general;

  • materialele;

  • culorile;

  • texturile;

  • formele și dimensiunile;

  • elemente decorative;

  • corpurile de iluminat ce vor fi așezate de-a lungul aleii incastrate sau pe stâlpi;

  • plantele;

  • alte elemente de decor.

Construirea propriu-zisă a aleilor din curte

Modele de alei pentru curte 4

Realizarea aleilor din curte trebuie făcută în așa fel încât acestea să conducă oamenii către diferite destinații: clădirea principală, anexe, terasă, grădina de flori, livadă, grădina de zarzavaturi, solar, curtea cu animale, garajul auto etc.

Construirea aleilor presupune o planificare atentă a zonei, realizarea unui plan bine detaliat, selectarea materialelor ce vor fi utilizate în acest sens și efectuarea propriu-zisă a construcției.

Etapele de construire a aleii în curte

Modele de alei pentru curte 7

Prima etapă este cea de planificare a proiectului. Astfel, pe o hârtie este bine să se așeze dimensiunile, forma și traseul aleii sau aleilor, în funcție de numărul acestora. După ce și-a făcut o idee, proprietarul poate trece la selectarea materialelor, având în vedere bugetul, preferințele personale, dar și stilul arhitectural al clădirii principale.

Pregătirea terenului reprezintă a doua etapă a proiectului. Se curăță foarte bine zonele, se nivelează, realizându-se o suprafață stabilă și solidă. Din acest moment se poate trece la excavarea terenului, eliminându-se toate denivelările, și apoi la compactarea adecvată. În acest mod, se va preveni instabilitatea terenului pe viitor sau împingerea materialelor spre suprafață în diferite zone. Se poate instala și un grătar de drenaj pentru a preveni acumularea apei sub alee.

A treia etapă constă în așezarea materialelor, urmărindu-se planul realizat la început de proiect. Astfel, se vor pune pavelele, piatră, dalele pentru terasă și alei sau alte materiale, potrivindu-se în funcție de modelul ales. În acest sens, se pot folosi diferite instrumente pentru tăiere și ajustare, dar și pentru finisare. La final, sunt umplute rosturile dintre materiale cu mortar (se poate și cu nisip), acest lucru împiedicând buruienile să crească și să ofere un aspect neîngrijit proiectului.

Dacă vreți să realizați o alee auto pentru curte, etapele de realizare sunt aceleași ca cele prezentate mai sus. Ceea ce trebuie să luați în calcul în plus este și tipul vehiculelor care vor trece pe alee, pentru a putea determina dimensiunea și forma. Pentru aleea din curte, puteți alege pavaje, beton, asfalt, pietriș sau piatră naturală.

Materiale și unelte necesare pentru construirea și amenajarea aleii din curte

Modele de alei pentru curte 2

Pentru a obține rezultate de durată, cu un aspect deosebit, se impune folosirea unor materiale și unelte adecvate. Astfel, dintre materialele folosite pot fi evidențiate: pavele, dale, piatră, lemn, cărămidă, nisip, ciment, grătar de drenaj, piatră spartă pentru drenaj și stabilizarea fundației, mortar. De asemenea, va fi nevoie și de câteva unelte de bază, fără de care proiectul nu ar fi unul de succes:

  • lopata;

  • compactor;

  • ferăstraie de diferite tipuri;

  • daltă;

  • ciocan;

  • talpă de cauciuc;

  • gletiera;

  • mistrie;

  • răzuitor;

  • ruletă;

  • marker;

  • hârtie;

  • creion;

  • perie;

  • furtun de apă.

Totuși, dacă situația o impune (există situații speciale ce pot apărea), proprietarul poate achiziționa și alte unelte sau materiale specifice pentru a duce la bun sfârșit proiectul în regie proprie. Există și opțiunea de a apela la o echipă de profesioniști care vor ști cum să construiască aleile din curte rapid și ușor, într-un timp scurt.

Sfaturi și recomandări utile pentru amenajarea aleilor din curte

Modele de alei pentru curte 3

Amenajarea și personalizarea aleilor din curte se pot face cu puțină imaginație și ceva abilități practice. Într-adevăr, va fi nevoie de câteva sfaturi utile ale celor care deja au trecut printr-o astfel de experiență, chiar și de recomandările specialiștilor, mai ales în ceea ce privește informațiile tehnice sau utilizarea unor echipamente mai complexe.

  • Aleea care duce spre casă trebuie să aibă o lățime de 120-150 cm, permițând trecerea a două persoane în același timp;

  • Distanța dintre alei și ziduri, gard viu, tufișuri, gazon artificial sau natural, terasă trebuie să fie de cel puțin 30 de cm, altfel ar putea crea un aspect înghesuit;

  • Montarea materialelor se poate realiza în mod diferit pentru a obține modele variate: montaj cu rosturi în cruce, îmbinări în bloc, îmbinări împletite, montaj diagonal, îmbinări tip grilaj din benzi, montaj poligonal, montaj tip solzi;

  • Înainte de a începe amenajarea aleilor, se pot marca zonele respective cu ajutorul unui spray colorat sau cu țăruși din lemn sau metal;

  • Pentru baza aleilor se pot folosi diferite materiale, cum ar fi nisip, pietriș, beton, piatră concasată;

  • Pentru a personaliza aleile, este indicată așezarea diferitelor obiecte de decor: statuete, bănci, borduri de decor, plante diferite, ghivece, stâlpi de iluminat, felinare, ghirlande luminoase, spoturi încastrate;

  • Pavajul reprezintă una dintre alegerile ideale și durabile, mai ales acolo unde se circulă foarte intens pe alei. Pe piață există o diversitate mare de stiluri, culori și forme de pavaje, așa că acestea pot fi integrate foarte simplu în orice proiect;

  • O idee excelentă pentru a amenaja o alee elegantă, cu stil, este folosirea marmurei. Acest material are un aspect luxos, este durabil, rezistent la deteriorări și face față traficului intens;

  • Aleea din piatră cubică este o altă idee excepțională pentru cei care adoră stilul vintage;

  • Pentru a obține un efect deosebit se pot îmbina cu gust diferite tipuri de materiale. Acest lucru trebuie lăsat pe mâna experților, aceștia cunoscând exact ce materiale se pot armoniza plăcut, creând rezultate spectaculoase;

  • Pentru a menține aleile într-o stare perfectă de funcționare și cu un aspect deosebit, este vital să se întrețină permanent, curățându-le cu mătura, spălându-le cu furtunul de grădină sau îndepărtând buruienile care și-au făcut apariția.

În concluzie, alegerea modelului potrivit de alee pentru exteriorul casei poate fi esențială pentru obținerea aspectului deosebit dorit de proprietar. Cu ajutorul informațiilor necesare, a specialiștilor în domeniu, dar și cu materiale și unelte de calitate, rezultatul final poate fi unul care să trezească admirația tuturor celor care vor trece pragul curții.

Teme care v-ar mai putea interesa

În sus