Instrucțiuni

Montarea ferestrei de mansardă între căpriori

Dacă doriți să vă înviorați acoperișul, aveți nevoie de lumină și de aer. Noi vă arătăm cum să faceții acest proiect, pas cu pas.

Grad de dificultate
Timp de lucru
1 Zile
Lucrători
2

Pregătire

01

Deseori, ferestrele mici de mansardă se potrivesc între doi căpriori. Măsurați exact și planificați plasarea: pentru înălțimea de montare a ferestrei de mansardă trebuie luată în calcul și viitoarea înălțime a podelei. Cu privire la prevederile de construcție solicitați informații de la un arhitect sau de la Inspectoratul de Stat. Dacă la montarea ulterioară trebuie să lucrați și de afară, aveți nevoie de o schelă cu plasă.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 1

Aplicarea etanșării orizontale

02

Curățați temeinic zona de lucru, înainte de a despacheta fereastra. Nu folosiți niciun cuțit la despachetarea ferestrei, pentru a nu produce zgârieturi. Familiarizați-vă cu instrucțiunile de montaj. Fiecare fereastră are propriile sale instrucțiuni de montaj.

Pentru început, trebuie să prindeți aripa ferestrei. Pentru aceasta, așezați în siguranță fereastra de mansardă sau solicitați ajutor. Deschideți aripa ferestrei și apăsați cele două știfturi de blocare de la articulație. Trageți aripile cu consola suport din articulație și așezați-le pe un suport curat.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 2
03

De rama ferestrei se fixează colțari de montaj. În acest scop, pe ramă sunt prevăzute diverse marcaje, în funcție de grosimea învelitoarei de acoperiș. Prin aceste variante de ajustare puteți poziționa fereastra mult în afară sau mult în interior, în funcție de structura acoperișului.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 3
04

Selectați marcajul corect și înșurubați colțarii de montaj.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 4

Decuparea locului pentru fereastră

05

Tăiați membrana izolatoare din colțuri la un unghi de 45 de grade spre mijloc și faceți la mijloc o tăietură dreaptă, verticală, până când cele patru părți laterale se pot ridica.

Dacă țiglele de pe acoperiș sunt asigurate în deschidere cu cleme, îndepărtați clemele. Acum, țiglele pot fi împinse din interior și ridicate. Îndepărtați-le până ce se formează o deschidere de dimensiunea ferestrei, plus încă un rând de jur-împrejur. Așezați țiglele de-o parte, pentru a nu vă deranja la montaj.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 5
06

Scândurile acoperișului trebuie îndepărtate parțial. În acest scop, marcați lățimea ramei ferestrei, plus 3 cm. Tăiați scândurile cu fierăstrăul fin și îndepărtați bucățile desprinse.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 6
07

Jos se completează transversal o scândură a acoperișului. Decisivă este distanța față de ultimul rând de țigle - această distanță o găsiți în instrucțiunile de montaj. Așezați central o țiglă din ultimul rând, aliniați scândura acoperișului la distanța necesară și înșurubați-o acum de una dintre cele două scânduri verticale (scânduri verticale pe căpriori). Acum aliniați scândura cu nivela și înșurubați-o de a doua scândură verticală.

Sus se completează de asemenea o scândură a acoperișului pentru rama ferestrei, dimensiunea exactă pentru distanța față de rama ferestrei se găsește tot în instrucțiunile de montaj. Înșurubați scândura superioară în același fel ca și pe cea inferioară.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 7

Introduceți rama

08

Așezați acum rama ferestrei în decupaj.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 8
09

Înșurubați în primul colțar de montaj de jos un șurub în gaura alungită, pentru a fixa rama. Încă nu strângeți șurubul, astfel încât să mai puteți corecta ulterior poziția ramei ferestrei.

Aliniați rama cu nivela și înșurubați în al doilea colțar de montaj un șurub în gaura alungită. Nu strângeți nici acest șurub.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 9
10

Montați acum aripa ferestrei. Dacă aveți şi un ajutor care să țină aripa din afară, lucrurile devin şi mai simple

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 10
11

Așezați aripa ferestrei, pentru montaj, rotită la 180 de grade jos pe ramă: muchia superioară a ferestrei este îndreptată în jos, partea interioară este îndreptată spre exterior. Asigurați aripa în lateral de știftul de siguranță.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 11
12

Introduceți aripa ferestrei în articulație, deschideți din nou știftul de siguranță și închideți cu atenție fereastra - prin mișcarea de rotație la închidere, aripa se blochează complet pe articulație și este asigurată.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 12
13

Deschizătura verticală dintre aripă și ramă trebuie să fie în linie paralelă. Dacă deschideți puțin fereastra, vedeți jos dacă deschizătura orizontală dintre aripă și ramă este în linie paralelă. Dacă nu, corectați-o acum.

Dacă deschizătura din partea dreaptă este prea mare, introduceți în partea stângă sus, la colțarul de montaj, o pană – sau invers. Dacă totul este drept și aliniat paralele, se înșurubează bine toți colțarii de montaj. Pentru următorii pași de lucru, aripa ferestrei trebuie din nou scoasă din ramă.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 13

Montarea ramei de etanșare

14

După ce aripile ferestrei au fost scoase din nou din ramă, se montează deasupra ferestrei un jgheab de scurgere. Așezați jgheabul cu o ușoară înclinație pe scândurile verticale și marcați zona pe scânduri. Puneți jgheabul din nou la o parte.

Tăiați scândurile la marcajele făcute cu o unealtă multifuncțională, astfel încât membrana de protecție să nu fie deteriorată. Îndepărtați piesele desprinse. Tăiați membrana de protecție de-a lungul jgheabului de scurgere, astfel încât jgheabul să poată fi împins ulterior dedesubt.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 14
15

Acum se izolează spațiul din jurul ramei ferestrei cu vată izolatoare - vata izolatoare este cuprinsă în setul de racord. Umpleți acum toate spațiile goale, deoarece mai târziu nu veți mai ajunge la aceste locuri.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 15
16

Folia noii dvs. ferestre de mansardă are deja decupajul corespunzător. Așezați folia peste fereastră. Lipiți-o mai întâi cu bandă de etanșare pentru folie de rama ferestrei și apoi capsați-o lateral de scânduri. În cazul unei ferestre din lemn, o puteți capsa și de rama ferestrei. În zona scândurilor verticale inferioare tăiați folia astfel încât să poată fi împinsă sub scândurile de acoperiș transversale. Apoi o puteți capsa și acolo.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 16
17

Împingeți jgheabul de scurgere împreună cu folia sub membrana de protecție tăiată. Îndoiți membrana de protecție în sus, astfel încât să puteți bate jgheabul de scurgere în cuie de scândurile acoperișului. Îndoiți membrana de protecție din nou peste jgheabul de scurgere și lipiți-o de jgheab cu bandă de etanșare pentru folie.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 17
18

Înainte de a pune din nou țiglele sub fereastră, acestea trebuie să fie teșite la curbură, pentru ca ulterior să se potrivească șorțul de aluminiu deasupra. Așezați țiglele într-o găleată pentru mortar pentru a le uda, astfel vor face mai puțin praf la prelucrare.

Prelucrați țiglele inferioare cu polizorul unghiular. Mergeți în aer liber pentru aceasta. Așezați țiglele teșite pe scândurile acoperișului. Înșurubați bara de etanșare inferioară pe rama ferestrei. Așezați partea inferioară a ramei de etanșare și înșurubați-o împreună cu bara de etanșare de sus, de cadru. Curățați țiglele de la rama de etanșare. Îndoiți șorțul de aluminiu peste țigle și lipiți-l bine de acestea. Înșurubați partea de jos a ramei de etanșare lateral de rama ferestrei.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 18
19

Apoi montați pas cu par toate celelalte piese ale ramei de etanșare de jos în sus. Orientați-vă după instrucțiunile de montaj ale producătorului ferestrei.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 19
20

Apoi montați și partea de sus a ramei de etanșare. În funcție de modelul ferestrei, piesele sunt bătute suplimentar cu cuie de scândurile acoperișului, lateral, cu plăcuțe. În orice caz, orientați-vă după instrucțiunile de montaj pentru fereastra dvs.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 20
21

Scurtați banda de spumă laterală de la rama de etanșare, astfel încât țiglele să poată fi montate. Țiglele trebuie să fie tăiate în prealabil la dimensiunea respectivă, cel mai bine cu un ferăstrău pentru piatră. Cu acesta reușiți să faceți tăieturi exacte, drepte.

Va trebui eventual să tăiați ciocurile de susținere de pe țigle, pentru ca să se așeze corect. Țiglele ramei de etanșare sunt prea înguste? Atunci trebuie să fie asigurate cu cleme. Suplimentar față de cleme, țiglele trebuie lipite cu adeziv de montaj de țiglele alăturate. Pentru o finisare perfectă, puteți lăcui canturile țiglelor într-o culoare adecvată țiglei.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 21
22

La final, aripa ferestrei se montează în același fel ca și prima dată: Introduceți aripa ferestrei în articulație, deschideți din nou știftul de siguranță și închideți cu atenție fereastra - prin mișcarea de rotație la închidere, aripa se blochează complet pe articulație și este asigurată.

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 22

Aplicarea etanșării orizontale

23

Apoi, fereastra este gata!

 montarea ferestrei de mansarda intre capriori 23

Teme care v-ar mai putea interesa