0 Listă favorite 0 Coşul meu
HORNBACH Militari Program de funcţionare
Strada Hornbach 1
077090 Domnesti, jud. Ilfov

comanda-militari@hornbach.com
+40 310805 - 281
lun. - sâm.: 08:00 - 21:00
dum.: 08:00 - 19:00
01.05.2024 08:00 - 21:00
02.05.2024 08:00 - 21:00
03.05.2024 08:00 - 21:00
04.05.2024 08:00 - 19:00
05.05.2024 închisă
06.05.2024 08:00 - 21:00
Aţi imprimat această informaţie în 26.04.2024 la ora 23:47. Vă rugăm să observaţi faptul că preţurile internaţionale şi reacţiile în termen scurt pot modifica în orice moment preţurile şi acestea pot diferi de documentul dumneavoastră imprimat. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Sfaturi

Cum amenajăm o cameră mică? Idei și sfaturi pentru spații reduse

Gătit, dormit, locuit: o singură încăpere. Numeroase cerințe. Mai ales cei care fac amenajări pentru prima dată vor savura o atmosferă de locuit intimă și confortabilă. Însă chiriile mari îi obligă pe mulți alții la locuințe mai mici. Acest lucru reprezintă o mare provocare. Noi vă arătăm cum se face.

Cum amenajăm o cameră mică? Idei și sfaturi pentru spații reduse

Primul bârlog este adesea doar o garsonieră. Uneori chiar o singură cameră mică, într-un apartament la comun. Să locuiești într-un spațiu mic reprezintă în mod cert o provocare, însă nu este imposibil! Soluțiile ingenioase 2 în 1, mobila cu spații de depozitare și un concept coloristic potrivit vor scoate tot ce este mai bun din încăperile mici.

Faceți camerele mici să pară mai mari

Puteți mări efectul vizual din cămăruța dumneavoastră, folosind culori și forme. Vă arătăm cum să faceți camerele mici să arate mari.

Este un lucru cunoscut că albul face ca lumina zilei să fie mai intensă și că oferă amplitudine ochiului privitorului, astfel că încăperea va părea mai mare. Tonurile luminoase Off-White și până la nuanțele de galben deschis au efecte similare, însă sunt percepute ca fiind ceva mai calde. În calitate de culoare pentru tavan, galbenul pare chiar mai strălucitor decât albul.

Stil de amenajare Black and White comfort 02

Însă și nuanțele reci de albastru și de verde fac ca încăperile mici să pară mai largi – probabil pentru că ne amintesc de lărgimea infinită a mării și a orizontului.

Chiar dacă se preferă nuanțele mai deschise, nu înseamnă că tonurile închise sunt tabu în încăperile mici. Pentru că și acestea au avantaje de care puteți profita la amenajarea încăperii. Pentru că suprafețele de perete de culoare închisă reflectă prea puțin lumina, vor fi estompate contururile încăperilor. Astfel, încăperea va dobândi adâncime. Acest lucru este benefic în special pentru încăperile înguste, dacă vopsiți pereții scurți într-o culoare închisă și pereții lungi într-una deschisă. Acest lucru deschide încăperea și o face să pară mai lată.

Dacă vă hotărâți pentru o culoare închisă a peretelui, este bine să alegeți piesele de mobilier care stau în fața acestuia într-o nuanță similară. Astfel vor putea fi adăpostite chiar și piese grele de mobilier într-o încăpere mică. Se creează un plan optic care asigură o mai mare adâncime și articolul de mobilier va părea mai puțin masiv. Însă dacă este posibil, ar trebui să apelați mai bine la piese de mobilier mai delicate.

Stil de amenajare Warm Cozy 02

Sunt permise chiar și tapete cu modele. Important este să vă limitați la un singur perete, iar ceilalți pereți precum și tavanul încăperii să îi configurați cât se poate de deschiși la culoare! Ca regulă empirică se aplică: mai puțin înseamnă mai mult! Nu utilizați prea multe culori și modele, acestea creează rapid un efect de neliniște. Pentru o imagine de ansamblu armonioasă, este bine să preluați culorile tapetului cu model la perne, perdele etc. sau să le corelați cu nuanța mobilierului/culoarea peretelui.

Stil de amenajare Planet Home 01

Cel mai bine, combinați pereții de culoare deschisă cu o pardoseală de culoare închisă. Aceasta nu trebuie să fie chiar neagră sau maro închis. Este suficient ca pardoseala să aibă o culoare mai închisă decât peretele. Fie că este covor, laminat, parchet sau PVC – tipul de pardoseală este un aspect secundar. Dacă vă hotărâți pentru panele, este bine să le montați în paralel cu latura cea mai scurtă a încăperii, astfel camera va fi mai întinsă.

Este preferabil să alegeți fotografii mari, selecționate, în loc de multe și mici. Prea multe rame aduc disconfort în încăpere, lucru complet neadecvat pentru încăperile mici! Dacă doriți totuși să utilizați mai multe fotografii, mergeți pe ideea unei galerii foto. Aceasta poate lărgi optic încăperea. Alegeți latura îngustă a camerei și aranjați fotografiile pe o linie orientată orizontal. Acest lucru aduce în plus ordine în încăpere.

Moduri de aranjare pentru tablouri
Amenajari inteioare aranjarea tablourilor
Amenajarea spatiilor mici cu ajutorul oglinzilor

Din păcate, spațiile mici dispun în cazuri rare de ferestre mari. Și acestea nu sunt nici măcar montate rapid. Plasați oglinzi mari pentru a capta cantitatea mică de lumină. Acestea reflectă lumina și, astfel, fac ca spațiul să pară mai mare. Elementele decorative din sticlă și metal au același efect – profitați și de acestea la amenajarea încăperii dumneavoastră.

Completați cu surse de lumină artificială, pentru a amplifica acest efect. O singură lampă de plafon în încăpere nu este suficientă. Aceasta produce umbră în jos, ceea ce face ca plafonul să pară mai coborât, micșorând astfel optic încăperea. Pentru a contracara această senzație, distribuiți mai multe surse de lumină diferite. Lămpile accent structurează încăperea în diferite sectoare și îi conferă mai multă adâncime.

Amenajarea garsonierei

Make Space stil de amenajare 02

Când spațiul este strâmt, lucrurile vor fi puțin înghesuite – nu poate fi chiar așa de greu. Sau totuși? Cum se mai spune? Nevoia te face inventiv – și uneori rezultă soluții grandioase. Vă arătăm cum să faceți din două camere una singură, prin combinarea camerei de zi cu dormitorul sau cum să amenajați o bucătărie cu spațiu de living sau de luat masa.

Amenajarea spațiului pentru dormit

Atunci când nu este loc pentru un dormitor propriu-zis, zona de dormit va fi integrată cu plăcere în living. O canapea extensibilă care va fi transformată în pat în fiecare seară este probabil cea mai simplă posibilitate de a reuni ambele zone. În combinație cu un podest, puteți crea un etaj suplimentar, care să ofere vizual mai mult spațiu camerei dumneavoastră. Acesta poate fi utilizat pentru un colț de așezare comod sau ca zonă de lucru. Aici aflați cum vă puteți construi singuri o canapea extensibilă.

Dacă nu aveți chef să vă faceți patul în fiecare seară, trebuie găsită o altă soluție. În cazul în care atât zona de dormit, cât și cea de living sunt vizibile în egală măsură, recomandăm o separare optică a celor două zone. Acest lucru îl puteți realiza de exemplu printr-o configurare coloristică diferită a pereților. Dacă livingul este deschis la culoare, puteți menține zona de dormit în tonuri închise – acest lucru oferă senzația de siguranță și creează un contrast frumos cu conceptul restului locuinței.

Nu vă pricepeți la culori? Atunci delimitați zonele în alt fel!
Separator de camera pentru spatii mici

Dacă montați un material plisat cu fixare laterală într-o construcție cadru, aveți un separator de cameră flexibil, care nu arată așa de masiv. În acest caz, pliseurile individuale pot fi deplasate după cum vă place.

Este la fel de îndrăgit și un paravan – instalat rapid și mutat acolo unde este nevoie de el. Elementele dulapului vă aduc un plus dublu, dacă prin intermediul lor puteți crea și spațiu de depozitare suplimentar. Dacă nu aveți nevoie de spațiu de depozitare suplimentar, o soluție frumoasă o reprezintă un separator de cameră cu plante. Nu doar că arată bine, ci are efecte pozitive și asupra climatului din încăpere.

Stil de amenajare Scandinavian Touch

Soluția încăpere în încăpere este cu siguranță cea mai exclusivă posibilitate de separare a zonei de dormit de spațiul de locuit. Pereții suplimentari sunt realizați rapid cu plăci de zidărie uscată. Acestea le puteți apoi tapeta sau căptuși. Blocurile de placare și lambriurile conferă cămăruței caracter și asigură acel anumit plus.

Însă puteți de asemenea construi peretele și din lemn, prin construirea unui raft pe întreaga înălțime a camerei – acest lucru vă oferă spațiu de depozitare suplimentar. O ușă glisantă oferă posibilitatea deschiderii și închiderii acestui spațiu și asigură astfel sfera privată.

Și vestea cea mai bună: există uși glisante și placate cu oglindă!

Aveți nevoie de mai mult loc decât vă oferă încăperea dumneavoastră? Atunci construiți-vă un pat supraînălțat. Considerați că acesta este doar pentru copii? Nici vorbă! Să dormi la un nivel superior este total la modă. Ca alternativă la patul supraînălțat clasic, puteți realiza un tavan intermediar și deja ați creat locul pentru un pat. Spațiul câștigat dedesubt îl puteți utiliza pentru un colț de așezare confortabil sau pentru o masă de scris.

Ştiaţi că? Dacă o încăpere are mai multe planuri, pentru ochi va fi simulată mai multă adâncime.

Happy Hours Stil de amenajare

Amenajarea spațiului de lucru

O cameră de lucru proprie? Lux! De neimaginat într-o garsonieră. Dacă aveți nevoie totuși de un spațiu de lucru, mizați pe variante rabatabile. Ustensilele de scris, laptopul și celelalte obiecte de birotică le puteți depozita într-un dulap alăturat și le puteți scoate când sunt necesare. Astfel economisiți mult spațiu și acestea nici nu se vor prăfui!

Cine nu vrea să mănânce în living își va separa în mod ingenios bucătăria, creând totodată o zonă de lucru separată!

Amenajarea unui living mic

În living vă relaxați, citiți, ascultați muzică și vă uitați la televizor – sau petreceți câteva ore împreună cu prieteni sau cu familia. De aceea, aici ar trebui să fie confortabil. Luminos, prietenos și îmbietor! Nu vă lăsați speriați de spațiile mici. Amenajată optim, o încăpere mică poate deveni foarte confortabilă.

Spațiul de depozitare lipsește adesea în încăperile mici. Dar unde să fie depozitate toate cărțile, CD-urile, DVD-urile și jocurile? Este clar, aveți nevoie de dulapuri! Cel mai bine este să le construiți pe înălțime, nu pe lățime. Astfel veți putea să creați efectul de spații libere.

Dulap de perete pentru living

Amenajarea spatiilor mici biblioteca pentru living

Dulapurile înalte lungesc încăperea.

Mobile multifuncționale pentru living

Mobilele multifuncționale sunt șansa pentru camerele mici. O măsuță de cafea care să servească și ca spațiu de depozitare și care, la nevoie, să poată fi chiar utilizată ca taburet. O sofa sau o comodă care să poată fi utilizată totodată ca masă de scris. Nu există așa ceva? Ba da. Noi vă arătăm cum se face!

Make Space Stil de amenajare

Amenajarea unui dormitor mic

Dormitorul, locul pentru liniște și relaxare. Aici vă puteți încărca cu forțe noi și să faceți planuri pentru următorul proiect. Dacă aveți doar puțin spațiu la dispoziție ar trebui să planificați exact: ce trebuie să încapă, ce poate să încapă?

Un pat trebuie să încapă, este clar! Dar ce este de făcut când încăperea nu oferă prea mult spațiu? Atunci ar trebui să apelați la un pat supraînălțat. Nicio constatare nouă, dar eficientă. Când patul este sus, puteți utiliza suprafața de dedesubt în alt mod. În cele mai multe cazuri, și dulapul de haine va fi amplasat în dormitor. Cine are spațiu pentru un dressing?

Soluția: pat supraînălțat cu dulap de haine integrat.

Pat suprainaltat pe sifonier

În cele mai puține dintre cazuri se găsesc piese de mobilier exact la dimensiunile de care aveți nevoie. Vă recomandăm să construiți dumneavoastră înșivă patul supraînălțat. Înălțimea o puteți adapta în așa fel încât să fie optimă pentru dumneavoastră. Utilizați partea frontală îngustă pentru un dulap suspendat – veți putea sta comod în fața acestuia. Sub pat ar trebui să planificați polițe, pentru a depozita lenjerie de corp, tricouri și pulovere. Dispuneți dulapurile în formă de U, astfel veți câștiga vizual spațiu, iar dulapul nu va avea un aspect atât de masiv!

Dacă doriți să utilizați piese de mobilier existente, construiți un pat supraînălțat clasic și adaptați-l la mărimea acestora – astfel le puteți amplasa dedesubtul acestuia.

Crearea spațiului de depozitare în dormitor

Nu vă place patul supraînălțat? Atunci alegeți un pat cu spațiu de depozitare. Lada patului o puteți utiliza pentru lucruri de care nu aveți nevoie des. Un raft deschis la picioarele patului oferă loc pentru lucruri de care aveți nevoie zilnic.

Vă place să fie îngrijit și nu aveți nevoie de mult spațiu de depozitare? Atunci un pat de perete este soluția ideală pentru dumneavoastră. Printr-o mișcare simplă, patul este rabatat și deja este ordine. Astfel veți avea peste zi mai mult loc în dormitor și puteți utiliza eventual spațiul pentru o unitate de sport.

Spatiu de depozitare in dormitor Amenajarea camerelor mici

Plafoanele neutilizate ale camerelor pot fi folosite de asemenea ca suprafață pentru spații de depozitare. În dormitor nu este deranjant dacă înălțimea camerei va fi puțin redusă prin aceasta – însă ar trebui ca locul să nu devină prea strâmt! Și dulapul de perete este îndrăgit. El se contopește vizual cu peretele și nu va fi perceput ca factor deranjant.

Exploatați fiecare centimetru și construiți-vă dulapul de haine la dimensiuni. Aici nu își vor găsi locul numai articole de îmbrăcăminte. Polițele de raft de sus le puteți utiliza atât pentru articole decorative de sezon, cât și pentru plăpumi, perne și așternuturi de pat. Aici pot fi bine depozitate toate lucrurile care sunt utilizate mai rar. Cutiile așezate pe polițele dulapului creează spațiu de depozitare suplimentar. Folosiți ușile dulapului pentru oglinzi mari – acestea reflectă lumina zilei și lărgesc încăperea.

Teme care v-ar mai putea interesa

În sus