Instrucțiuni

Schimbarea ferestrei de mansardă

Schimbarea ferestrei de mansardă

În proiectul următor vă arătăm cum să montați noua dumneavoastră fereastră de mansardă cu sistem batant. Să începem!

Grad de dificultate
Timp de lucru
1 Zile
Lucrători
2

Materiale și unelte de care aveți nevoie

Pașii de lucru

Pregătiri

01

Planificați mai întâi poziția și înălțimea de montare. Luați în considerare și restul structurii mansardei, viitoarea înălțime a podelei, dimensiunea ferestrei și căile de evacuare. Pentru montare, fereastra dumneavoastră are nevoie de spațiu pentru căpriori de aprox. 5 cm în stânga și în dreapta. Dacă aveți mai mult spațiu, trebuie să dublați căpriorii. Fereastra este mai lată decât spațiul pentru căpriori, plus 10 cm? Atunci căpriorii trebuie înlăturați, iar în locul lor veți folosi un înlocuitor. Această intervenție în construcția acoperișului poate modifica statica acestuia, de aceea înlocuitorii trebuie confecționați de un tâmplar. Dacă la montare urmează să lucrați din exterior, aveți nevoie de o schelă cu plasă de prindere.

 schimbarea ferestrei de mansarda 1
02

Verificați dimensiunile ferestrei și decupajului ferestrei. Totul se potrivește? Atunci puteți începe montarea! Curățați bine zona de lucru, înainte de a despacheta fereastra. La despachetarea ferestrei nu utilizați cuțitul, pentru a nu zgâria sticla.

Familiarizați-vă cu instrucțiunile de montaj. Fiecare ferastră are propriile indicații referitoare la montaj. Mai întâi trebuie montat sistemul batant al ferestrei. Pentru aceasta așezați fereastra într-un loc sigur sau apelați la o persoană să vă ajute. Deschideți sistemul batant al ferestrei și apăsați înăuntru ambele știfturi de blocare ale articulației. Trageți sistemul batant din articulație cu clemele de susținere și așezați-l pe o suprafață curată.

 schimbarea ferestrei de mansarda 2
03

Pe cadrul ferestrei se fixează colțare de montaj. Pentru aceasta, pe cadru sunt aplicate diferite marcaje, în funcție de grosimea învelitorii acoperișului. Cu ajutorul acestor variante de ajustare, puteți poziționa fereastra mai spre exterior sau mai spre interior, în funcție de caracteristicile acoperișului.

 schimbarea ferestrei de mansarda 3
04

Selectați marcajul corect și înșurubați colțarul de montaj.

 schimbarea ferestrei de mansarda 4

Decuparea locului pentru fereastră

05

Decupați substratul pentru învelitoarea de acoperiș dinspre colțuri, în unghi de 45 de grade către mijloc și apoi faceți în mijloc o tăietură dreaptă, verticală, până când puteți rabata în sus patru părți laterale. Țiglele de pe deschidere sunt asigurate cu cleme? Îndepărtați acum clemele. Astfel puteți împinge țiglele din interior și le puteți scoate. Scoateți țiglele până când rezultă o deschidere de mărimea ferestrei, plus încă un rând de țigle de jur împrejur. Puneți țiglele deoparte, astfel încât să nu vă încurce la montaj.

 schimbarea ferestrei de mansarda 5
06

Șipcile (orizontale) și contrașipcile (verticale) trebuie îndepărtate parțial. Pentru aceasta trasați dimensiunea ferestrei plus încă 3 cm de jur împrejur. Tăiați astereala cu fierăstrăul pendular și îndepărtați bucățile desprinse.

 schimbarea ferestrei de mansarda 6
07

Contrașipcile trebuie completate pe ambele părți ale decupajului ferestrei, pentru ca la final acestea să acopere din nou șipcile orizontale. Tăiați două șipci la lungimea potrivită. Împingeți șipcile decupate pe sub astereală și înșurubați-le astfel încât să fie aliniate cu cele două blăni.

Dedesubt se completează cu o șipcă amplasată transversal. Distanța față de ultimul rând de țigle este decisivă – această distanță este indicată în instrucțiunile de montaj. Așezați în mijloc o țiglă din ultimul rând. Aliniați șipca la distanța necesară și înșurubați-o de contrașipca mediană. Aliniați șipca folosind o nivelă cu bulă de aer și înșurubați-o în dreapta și în stânga. În partea de sus se completează cu o șipcă verticală pentru cadrul ferestrei; dimensiunea exactă pentru distanța față de cadrul ferestrei este indicată în instrucțiuni. Înșurubați șipca superioară în același fel ca șipca inferioară.

 schimbarea ferestrei de mansarda 7
08

Îndoiți către exterior capetele tăiate ale membranei de protecție. Decupați excesul de material, astfel încât membrana să poată fi capsată de șipcile care mărginesc acoperișul. Acum totul este pregătit, iar cadrul ferestrei poate fi montat.

 schimbarea ferestrei de mansarda 8

Poziționarea cadrului

09

Așezați acum cadrul ferestrei în decupaj, dinspre exterior.

 schimbarea ferestrei de mansarda 9
10

În mijloc, în partea de jos, așezați o pană sub cadrul ferestrei, astfel încât să existe un mic spațiu între acesta și șipcă. Aliniați cadrul în partea de jos folosind o nivelă cu bulă de aer.

 schimbarea ferestrei de mansarda 10
11

Fixați cadrul în partea de jos de ambele colțare de montaj, introducând câte un șurub în orificiul vertical – nu strângeți șuruburile până la capăt. În partea de sus, introduceți câte un șurub în orificiul transversal al colțarului de montaj – nici aceste șuruburi nu trebuie strânse până la capăt.

 schimbarea ferestrei de mansarda 11
12

Acum montați sistemul batant în cadru. Dacă mai există încă o persoană care să apuce din exterior, montarea va fi mai simplă.

 schimbarea ferestrei de mansarda 12
13

Așezați sistemul batant rotit la 180 de grade în partea de jos, pe cadru, pentru a-l agăța: muchia superioară a ferestrei este îndreptată în jos, partea care vine de fapt în interior este îndreptată spre exterior. Asigurați lateral sistemul batant, cu știftul de siguranță.

 schimbarea ferestrei de mansarda 13
14

Introduceți sistemul batant pe articulație, deschideți din nou știftul de siguranță și închideți cu grijă fereastra – prin mișcarea de rotire executată la închidere, sistemul batant se fixează complet în articulație și este asigurat.

 schimbarea ferestrei de mansarda 14

Săpați gropile

15

Deschizătura verticală dintre sistemul batant și cadru trebuie să fie în linie paralelă. Dacă deschideți puțin fereastra, veți vedea în partea de jos dacă deschizătura verticală este paralelă cu sistemul batant al ferestrei și cadru.

Dacă acestea nu sunt paralele, acum este momentul să faceți o corecție: dacă deschizătura din partea dreaptă este prea mare, introduceți în partea stângă sus, la colțarul de montaj, o pană – sau invers. Dacă ați realizat alinierea și paralelismul, puteți înșuruba până la capăt toate colțarele de montaj. Pentru următoarele etape de lucru, sistemul batant trebuie scos din nou din cadru.

 schimbarea ferestrei de mansarda 15

Montarea ramei de etanșare

16

După ce sistemul batant a fost scos din nou din cadru, deasupra ferestrei se realizează un jgheab de scurgere a apei. În funcție de mărimea ferestrei, acesta poate fi compus din două părți. Așezați jgheabul pe contrașipci cu o înclinație ușoară și marcați zona pe șipci. Puneți jgheabul deoparte. Tăiați șipcile pe locul marcat folosind o unealtă multifuncțională, astfel încât membrana de protecție să nu se deterioreze. Îndepărtați bucățile desprinse. Tăiați membrana de protecție de-a lungul jgheabului de drenaj astfel încât jgheabul să poată fi împins ulterior pe dedesubt.

 schimbarea ferestrei de mansarda 16
17

Acum izolați spațiul din jurul cadrului ferestrei cu lână izolatoare – aceasta este cuprinsă în setul de folie. Înfundați toate cavitățile acum, deoarece ulterior nu veți mai avea acces la acele locuri.

 schimbarea ferestrei de mansarda 17
18

Folia ferestrei dumneavoastră de mansardă are deja decupajul potrivit. Așezați folia peste fereastră. Lipiți-o mai întâi cu bandă de etanșare de cadrul ferestrei și apoi capsați-o lateral de șipci. Dacă fereastra este din lemn, puteți capsa folia și de cadrul ferestrei.

În zona contrașipcilor inferioare, tăiați folia în așa fel încât să poată fi împinsă pe sub șipcile dispuse transversal. Apoi o puteți fixa cu capse și acolo.

 schimbarea ferestrei de mansarda 18
19

În partea de sus, tăiați membrana de protecție în așa fel încât să puteți împinge jgheabul de drenaj sub ea. Împingeți jgheabul împreună cu folia sub membrana de protecție tăiată. Îndoiți în sus membrana de protecție în așa fel încât să puteți fixa jgheabul de drenare pe sub căpriori. Apoi îndoiți membrana din nou peste jgheabul de drenare și lipiți-o bine de jgheab cu bandă de etanșare.

 schimbarea ferestrei de mansarda 19
20

Înainte de a monta din nou țiglele sub fereastră, acestea trebuie teșite oblic în partea bombată de sus, pentru ca mai târziu să puteți potrivi apărătoarea din aluminiu. Așezați țiglele într-o găleată pentru mortar pentru a le umezi; astfel vor produce mai puțin praf la prelucrare. Prelucrați țiglele inferioare cu polizorul unghiular. Faceți acest lucru în aer liber. Așezați țiglele teșite pe șipci. Așezați partea inferioară a ramei de etanșare și înșurubați-o lateral de cadru. Pe ea se înșurubează bara de etanșare inferioară. Curățați țiglele de pe rama de etanșare. Îndoiți apărătoarea din aluminiu peste țigle și lipiți-o bine de acestea.

 schimbarea ferestrei de mansarda 20

Sfat

Decupajele drepte ale țiglelor se realizează cel mai bine cu un fierăstrău de tăiat piatră.

21

Apoi montați pas cu pas toate celelalte părți ale ramei de etanșare, de jos în sus. Orientați-vă după instrucțiunile de montaj ale producătorului ferestrei.

 schimbarea ferestrei de mansarda 21
22

Apoi montați și partea superioară a ramei de etanșare. În funcție de modelul ferestrei, elementele se fixează suplimentar lateral de șipci cu ajutorul unor agățători. În orice caz, orientați-vă și după instrucțiunile de montaj ale ferestrei dumneavoastră.

 schimbarea ferestrei de mansarda 23
23

Pentru țiglele laterale, fâșia de spumă de la rama de etanșare se decupează în așa fel încât țiglele să fie așezate la același nivel. Eventual trebuie să tăiați pe o parte ciocurile de susținere ale țiglelor; în caz contrar ele apasă pe rama de etanșare și împing țiglele oblic în sus. Pentru finisare, puteți vopsi muchiile tăieturilor țiglelor cu o culoare potrivită.

 schimbarea ferestrei de mansarda 24
24

Atunci când țiglele au fost așezate complet, puteți agăța din nou sistemul batant. Blocați sistemul batant conform descrierii anterioare, mai întâi în partea de jos, apoi fixați-l în articulație.

 schimbarea ferestrei de mansarda 25
25

Închideți cu grijă sistemul batant – prin mișcarea de rotație de la închidere, sistemul batant se fixează complet în articulație și este asigurat.

 schimbarea ferestrei de mansarda 26

Teme care v-ar mai putea interesa

Montarea ferestrei de mansardă între căpriori

Dacă doriți să vă înviorați acoperișul, aveți nevoie de lumină și de aer. Noi vă arătăm cum să faceții acest proiect, pas cu pas.