0 Listă favorite 0 Coşul meu
HORNBACH Militari Program de funcţionare
Strada Hornbach 1
077090 Domnesti, jud. Ilfov

comanda-militari@hornbach.com
+40 310805 - 281
lun. - sâm.: 08:00 - 21:00
dum.: 08:00 - 19:00
Aţi imprimat această informaţie în 19.03.2024 la ora 07:12. Vă rugăm să observaţi faptul că preţurile internaţionale şi reacţiile în termen scurt pot modifica în orice moment preţurile şi acestea pot diferi de documentul dumneavoastră imprimat. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Sfaturi

Creșterea câinilor. Ghid și sfaturi

Creșterea câinilor. Ghid și sfaturi

Sunteți un iubitor de câini? Atunci aici este locul potrivit pentru dumneavoastră! Bun venit în paradisul stăpânilor de câini!
La HORNBACH aflați informații prețioase dedicate creșterii, hrănirii și educării celui mai bun prieten al omului. Primiți în plus sfaturi legate de produsele destinate creșterii câinilor - desigur la prețuri mereu mici.

Ce câine mi se potrivește?

Cine decide să aibă un câine ca animal de casă trebuie să se implice trup și suflet. Până la urmă speranța de viață medie la câini este între doisprezece și șaisprezece ani. Așadar, un stăpân de câine își asumă pentru timp îndelungat responsabilitatea pentru o ființă dedicată stăpânului său. De aceea, decizia trebuie luată după gândire îndelungată și bine motivată. Vă acordăm asistență în acest sens în pagina următoare!

Întrebări ce dau de gândit

Animalele nu sunt piese de mobilier, ce pot fi depozitate sau înlocuite atunci când nu mai aveți chef de ele. În special pentru câini, schimbarea (repetată) a stăpânului este greu de procesat. De aceea, decizia de achiziționare a unui câine trebuie să aibă un fundament solid și să fie definitivă.

În cele ce urmează am compilat cele mai importante întrebări de formulat înainte de achiziție, precum și câteva scurte răspunsuri posibile și urmările luării diferitelor decizii:

Are câinele loc în locuința dumneavoastră? În casa dumneavoastră? Aveți o grădină ca posibilitate de joacă?
Ce caine mi se potriveste usa pentru catei

Răspunsurile la întrebarea legată de condițiile de locuit oferă informații decisive legate de posibilitatea de a crește corect câinele. Înghesuirea unui câine de talie mare într-o cameră mică nu este de exemplu ideală. Se întâmplă însă din păcate destul de des ca un câine să fie mai întâi cumpărat și apoi să se pună problema spațiului. Dacă locuiți cu chirie, trebuie să vă informați dacă aveți voie să țineți câini în locuință.

Cine se ocupă de câine atunci când trebuie să lipsiți?

Aveți prieteni, rude sau vecini în grija cărora puteți lăsa câinele în cazul în care lipsiți perioade mai îndelungate? Și atunci când lucrați la program prelungit trebuie să vă gândiți că acasă câinele este singur și vă așteaptă ore în șir.

Cum stau lucrurile din punct de vedere financiar? Îmi pot permite un câine?

Costurile de achiziție nu sunt însă singurul efort financiar necesar. Trebuie să luați apoi în calcul vizitele regulate la veterinar, costurile vaccinărilor, hrana, asigurările, accesoriile dedicate, cum ar fi lesele și castroanele, eventualele tarife pentru dresaj etc.

Ați mai avut câine sau sunteți începător în creșterea caninelor?

Nu orice rasă, respectiv nu orice câine este potrivit pentru un începător. Când câinele și stăpânul nu se pot „adulmeca”, luptele zilnice pentru putere pot deveni o problemă. Informați-vă de aceea înainte de a cumpăra câinele cu privire la caracterul acestuia și gândiți-vă dacă sunteți compatibili.

Câine de talie mică, medie sau mare?
Finevo caini

În principiu: necesarul de spațiu, costurile și efortul de creștere depind de mărimea câinelui. Cu cât câinele este mai mare, cu atât este și efortul mai mare. Câinii de talie mică au în plus avantajul că pot fi cărați fără probleme în caz de urgență.

Doriți o femelă sau un mascul?

La multe rase de câini, masculii sunt mai mari și mai grei decât femelele. Pe de altă parte, femelele trec doar de două ori pe an prin călduri. La masculi va trebui să vă împăcați cu ideea că aceștia sunt interesați tot anul de femelele în călduri. Această grijă poate fi uneori extenuantă.

Pui sau mai degrabă un câine mai mare?

Tânăr sau bătrân? Ambele variante au avantaje şi dezavantaje. Un pui de câine se obișnuiește rapid cu dumneavoastră, având în vedere că sunteți primul său stăpân. Cu un câine mai mare trebuie să aveți răbdare. Aceștia au deja experiență cu oamenii, și poate nu întotdeauna una pozitivă. Oricum, un câine mai mare necesită un timp mai scurt sau mai lung pentru a se obișnui cu dumneavoastră.

Aveţi copii?
Cainii si familia cu copii

O familie cu copii nu trebuie să se decidă sub nicio formă asupra unei rase de câini cu tendințe spre agresivitate. Un câine perfect adaptat copiilor nu există. Multe rase de câini - mops, beagle, TerraNova sau labrador - se pretează însă mai degrabă ca altele ca prieteni de joacă pentru copii. Chow-Chow se fixează de exemplu predominant pe o singură persoană, ceea ce poate fi dezamăgitor pentru copii.

Ce caracter trebuie să aibă câinele?

Câine de pază atent sau câne de joacă prietenos? Există câini care sunt relaxați la contactul cu străinii, cum ar fi de exemplu un labrador retriever. Alți câini se comportă mai degrabă rezervat și sunt chiar neîncrezători. Sunteți compatibil cu un câine care țopăie toată ziua în jurul dumneavoastră plin de temperament? Sau vă doriți un companion mai degrabă liniștit? Informați-vă despre diferitele caractere ale raselor de câini și gândiți-vă care vi se potrivește mai bine dumneavoastră și mediului de viață propriu.

De cât timp dispuneți pentru plimbări? Și cât de pasionat sunteți în acest sens?

Mulți câini vor să facă excursii de kilometri întregi. Necesarul de mișcare variază de la o rasă la alta, respectiv de la un câine la altul. Un câine din rasa West Highland White Terrier trebuie să alerge între 1,5 și doi kilometri zilnic. Un dodge în schimb are nevoie de circa nouă kilometri pe zi, iar un câine de vânătoare irlandez este fericit dacă poate alerga până la paisprezece kilometri zilnic. Rasa chihuahua are un necesar de mișcare relativ redus. Pasiunea dumneavoastră pentru drumeții și condiția fizică trebuie adaptate la cele ale câinelui.

Ce efort de întreținere doriți să investiți?

Efortul de timp necesar îngrijirii corporale a câinilor variază puternic de la o rasă la alta, respectiv de la un câine la altul. Exemplarele cu păr scurt sunt de exemplu mai ușor de îngrijit decât cele cu păr lung. Acestea nu pierd păr și trebuie duse la frizer doar la intervale regulate.

Cât de costisitoare poate fi educarea câinelui?

Niciun câine nu vine pe lume și dă lăbuța imediat. Aceștia trebuie să primească mai întâi o educație corectă. Există totuși rase de câini care se pot educa mai ușor decât altele. Informați-vă cu privire la tipurile diferite de câini și orientați-vă în luarea deciziei și în funcție de propria dumneavoastră răbdare de a învăța pe altcineva.

Hrănirea corectă a câinilor

Hranirea corecta a cainilor

O alimentaţie adaptată rasei câinelui este cel mai important factor pentru o viaţă sănătoasă şi lungă!

O hrană sănătoasă pentru câini se caracterizează printr-un raport echilibrat între nutrienți (proteine, carbohidraţi, grăsimi, precum și vitamine, minerale, oligoelemente şi fibre) şi implicit print-un conţinut optim şi individual de energie.

Strămoșii câinilor

Nu numai carne: nici strămoşul câinelui, lupul, nu este un carnivor pur. Lupii se hrănesc pe lângă hrana de origine animală bogată în proteine instinctiv şi cu diverse fructe de pădure, ierburi şi fructe etc.! Printr-o alimentaţie diversificată se previn carenţele în mod eficient.

O hrană echilibrată

Amestecul contează!
Fiecare câine are un alt necesar de energie. Acesta diferă în funcţie de mărime, vârstă, greutate, situaţia specifică a câinelui, intensitatea mişcării pe care o face cât şi de metabolismul acestuia. Puii (până la 6 luni), dar şi animalele mature din rasele mari au un necesar ridicat de proteine.

Dacă oferiți câinelui o hrană combinată diversificată, nu prea consistentă formată din hrană principală, produse de mestecat, gustări și suplimente nutritive, acoperiţi în mod optim necesarul de nutrienţi ai câinelui dumneavoastră şi asiguraţi o alimentaţie echilibrată. În plus, prietenului dumneavoastră îi place mâncarea de calitate!

Tipurile de hrană

Hrană principală
Hrana principală pentru câinele dumneavoastră asigură necesarul de energie al acestuia. Puteți decide între hrană uscată și hrană umedă. Se recomandă un amestec echilibrat între cele două. În sortimentul nostru găsiți mărci care oferă hrană adaptată special la diferitele clase de vârstă (de la pui până la seniori), precum și la clasele de greutate.

Snack-uri
Delicios și sănătos între mese: recompensați patrupedul din când în când cu snack-uri sănătoase! Aceste mijloace ajutătoare valoroase sunt utile mai ales în faza de educare sau dresare.

Suplimente nutritive
Necesar special: oferirea de suplimente nutritive servește în primul rând întăririi și creșterii, fiind astfel necesară mai ales pentru un câine aflat de exemplu încă în creștere sau deosebit de activ, bolnav sau gestant.

Produse de mestecat
Pentru o gură sănătoasă: pe lângă aspectul important al îngrijirii dinților, produsele de mestecat (cel mai adesea piele de bivol) oferă câinelui o variație și o ocupație binevenite.

Hranirea cainilor

Sfaturi de hrănire

  • Hrăniți puii de 3 ori, adulții de 2 ori pe zi, iar aceasta la ore fixe, pentru a vă obișnui câinele în acest sens.
  • Hrana trebuie să fie la temperatura ambiantă, așadar nu se scoate direct din frigider.
  • Lăsați patrupedul să își savureze hrana în liniște, fără a-l deranja în acest timp.
  • Spălați bine castroanele după fiecare masă și îndepărtați imediat mâncarea alterată.
  • Fiți consecvenți în modul de hrănire și nu schimbați prea des hrana. În caz contrar veți avea curând un câine mofturos, care nu mănâncă bine.
  • Castronul de apă al câinelui trebuie umplut permanent cu apă proaspătă.

Hrana crudă

Ce este hrana crudă? Hrana crudă se bazează pe administrarea de carne crudă de vită, pasăre, oaie, cal, rață, iepure și alte animale. Hrănirea se face cu organe, oase și zgârciuri. Rația de hrană crudă se completează cu carbohidrați, legume, fructe, uleiuri, nuci și verdețuri.

Cu hrană crudă faceți un bine patrupedului:

  • fără surprize. știți exact ce conține
  • este posibilă crearea propriilor rații de hrană crudă
  • ajutor în caz de alergii
  • materiale naturale și neprelucrate
  • hrana crudă este gustoasă
  • hrana crudă este variată
  • hrana crudă oferă mai multă ocupație decât efortul mărit de mestecare implicat de bucățile mari de carne
  • fără aditivi nedoriți

Un sfat excelent: castronul mobil pentru apă

Cu o sticlă de apă pentru deplasări, câinele dumneavoastră este bine îngrijit, fie în călătorii, drumeții de durată sau chiar plimbări în zilele fierbinți de vară.

Băutul dintr-un castron mobil este o treabă curată pentru dumneavoastră și câinele dumneavoastră. Desfaceți simplu, dați de băut, pliați la loc. Pe scurt: tare bun!

În general, câinelui trebuie să îi placă castronul pentru mâncare!
La noi găsiți o gamă mare de recipiente de hrănire robuste și arătoase. Alegeți varianta de castron potrivită pentru dumneavoastră și animal, fie simplu sau cu un model jucăuș, design elegant sau clasic.
În sortimentul nostru găsiți în plus capace practice pentru doze, care mențin hrana proaspătă în dozele desfăcute. Nu uitați de castroanele reglabile pe înălțime, cu care câinele poate crește împreună.

Cinci întrebări frecvente pe tema alimentației câinilor

Întrebări și răspunsuri importante special legate de alimentația corectă a câinelui sunt compilate aici pentru dumneavoastră.

1. Care este cantitatea corectă de hrană pentru câinele meu?

Informații cu privire la cantitatea corectă sunt oferite de regulă pe ambalajele hranei pentru câini. În plus, trebuie avut de regulă în vedere faptul că rația ideală de hrană pentru câinele dumneavoastră depinde în principiu de greutatea efectivă și ideală a animalului. Dacă aveți un câine supraponderal, reduceți cantitatea de hrană și/sau administrați hrană cu conținut redus de grăsime. Câinii activi și supli pot fi hrăniți liniștit cu cantități ceva mai mari.

2. Cu ce hrănesc puiul de câine și până când?

Puii trebuie să primească hrană special adaptată la nevoile lor. Aceasta acoperă necesarul deosebit de ridicat de proteine al micilor câini.
Rasele de talie mică pot fi hrănite cu „hrană adevărată pentru adulți” de la vârsta de 9 până la 12 luni. La rasele de talie mare după circa 6 luni treceți la hrana pentru câini tineri, iar după cca. 15 până la 18 luni le puteți oferi de asemenea „hrană adevărată pentru adulți”.

3. Ce trebuie să am în vedere la hrănirea câinilor mai bătrâni?

Rasele de talie mare îmbătrânesc mai repede decât cele de talie mică, însă toți câinii mai bătrâni trebuie hrăniți adecvat vârstei lor. Astfel, hrana trebuie să fie deosebit de calitativă, ușor digerabilă și să conțină o pondere mare de fibre.

4. Când administrez hrană dietetică?

Există câini cu metabolisme speciale, îndeosebi cu afecțiuni metabolice sau care suferă de insuficiență hepatică sau chiar renală. Aceste afecțiuni sunt însoțite din păcate adesea de o speranță de viață redusă. De aceea, este necesar să hrăniți câinele cu hrană dietetică adaptată la nevoile sale. În plus, în special odată cu înaintarea în vârstă, trebuie să faceți vizite regulate cu câinele la veterinar.

5. Cum schimb alimentația câinelui meu?

Schimbarea alimentației unui câine trebuie să dureze între 3 și 4 zile. La animalele tinere, mai bătrâne, cu digestie sensibilă sau chiar bolnave trebuie să procedați și mai lent, intervalul de schimbare a alimentației prelungindu-se până la 7-14 zile! În acest fel organismul câinelui se poate obișnui mai ușor.

Pe durata schimbării alimentației amestecați pas cu pas, la fiecare masă, un pic mai mult din noua hrană pentru câini.

Îngrijirea corectă a câinilor

Pe lângă un cămin confortabil și iubitor, câinele are nevoie și de îngrijire periodică! Îngrijirea câinilor trebuie să cuprindă următoarele:

  • Îngrijirea blănii
  • Controlul labelor și ghearelor
  • Curățarea urechilor
  • Îngrijirea dinților

În plus, trebuie să îi asigurați întotdeauna în loc de dormit curat și castroane curate pentru hrană și apă.

Îngrijirea blănii

Dacă aveți un câine cu păr scurt,trebuie să îi îngrijiți de regulă blana prin perierea o dată pe săptămână. La câinii cu păr lung este nevoie de ceva mai mult timp și trebuie să periați blana zilnic, pentru a elimina astfel nodurile și a o proteja împotriva împâslirii.

Și baia și spălarea pot fi uneori necesare, dacă patrupedul s-a murdărit tăvălindu-se prin praf sau noroi. Folosiți în acest sens un șampon special, moale pentru câini.

Important: Vara trebuie să controlați repetat blana câinelui cu privire la căpușe! Îndepărtați eventualele căpușe cu un clește dedicat în acest sens.

Sfat

Îngrijirea pielii și a blănii căinilor este mai meticuloasă decât credeți. Diferențele dintre rasele individuale de câini sunt mari. De aceea, este deosebit de important să alegeți un produs special conceput pentru câini, a cărui valoare pH este adaptată la pielea animalului și care nu produce astfel iritații cutanate.

Controlul labelor și ghearelor

Verificați regulat labele și ghearele câinelui dumneavoastră.

Scurtarea ghearelor
Dacă merge rar pe suprafețe dure, ghearele câinelui pot deveni prea lungi și trebuie scurtate, de preferat la medicul veterinar.

Verificarea pernuțelor labelor
Aveți grijă de asemenea că, în timpul plimbărilor pe timp de iarnă, zăpada și sarea împrăștiată pe stradă pot ataca pernuțele sensibile ale labelor câinelui. De aceea, verificați iarna pernuțele regulat după plimbări și spălați-le cu atenție dacă este necesar.

Curățare urechilor

Și îngrijirea urechilor câinelui este deosebit de importantă, în special la rasele cu urechi lungi! Curățați urechile câinelui o dată pe săptămână, atent, cu o lavetă uscată.

Îngrijirea dinților

Gingiile sănătoase la câine sunt palide, roșeața putând indica inflamații. Oasele de ros sunt ideale pentru dinți și gingii sănătoase. Dați de aceea regulat câinelui dumneavoastră un os delicios pentru menținerea sănătății dinților săi. Și curățarea dinților la câine este o măsură recomandabilă.

Educarea corectă a câinilor

Educarea corecta a cainilor

„Șezi, stai, dă lăbuța!” Pe lângă comportamentul educat, mulți stăpâni de câini îi învață trucuri sau îi dresează pentru parcursuri speciale canine. Doriți să învățați prietenul cel mai bun bunele maniere sau căutați sfaturi pentru primele încercări de educare a puilor? Nicio problemă – am pus laolaltă câteva sfaturi de educare pentru dumneavoastră!

Reguli de bază principale pentru educarea câinilor

Fiți consecvent
În special câinii tineri nu își cunosc încă limitele – de unde să le știe? De aceea trebuie să nu cedați și să fiți consecvent atunci când câinele testează și depășește limitele!

Determinarea liderului de haită
Ca și în natură, există un lider de haită – în acest caz dumneavoastră. Câinele trebuie să învețe și să accepte acest lucru.

Comenzi clare
Scurte, concise și clare – astfel trebuie să fie comenzile ideale pentru câinele dumneavoastră. Orientați-vă după clasicele „șezi”, „stai”, „la picior” sau „liber”. Mai puțin potrivite sunt comenzile precum „Hai dragă Rex, ar fi drăguț din partea ta să șezi”.

Planificați pauze de învățare
Ca și în cazul oamenilor, puterea de preluare și de concentrare este limitată și la câine, acesta se poate concentra circa 15 minute. Aveți acest lucru în vedere atunci când dresați și educați câinele.

Învățare cu plăcere
Foarte important: Dresajul trebuie să-i facă plăcere și câinelui – atunci învață mai ușor. Acesta este motivul pentru care sesiunile se termină întotdeauna cu o gustărică; patrupedul se bucură și este mai motivat.

Obișnuirea cu zgarda și în lesă

Obișnuiți câinele deja de acasă cu zgarda și lesa, înainte de prima plimbare pentru necesități. Zgarda sau hamul se pun câinelui cu atenție, nu prea strâns, acesta purtându-le timp scurt sub supravegherea dumneavoastră.

La prima utilizare lăsați lesa foarte lejeră, nu smuciți de ea. Prima plimbare nu trebuie să fie nici ea prea lungă și scopul său trebuie să fie obișnuirea cu zgarda și lesa.

În majoritatea orașelor, pe drumurile publice și în multe zone verzi este reglementată obligativitatea plimbării în lesă. De aceea, lesa este un accesoriu indispensabil din echiparea câinelui. O lesă oferă siguranță pentru om și animal, de pildă la traversarea străzii sau la plimbarea prin oraș. Cânele în lesă nu are nici efect amenințător asupra altor oameni. Cei ce fac jogging, oamenii ieșiți la plimbare sau alți trecători nu au de unde să știe dacă câinele dumneavoastră atacă sau vrea să se joace.

Ce dimensiune de lesă se potrivește câinelui meu?
Zgarda, vesela și lesa trebuie adaptate la mărimea și statura câinelui. În acest fel evitați ca lesa să-l deranjeze pe câine creându-i disconfort sau să aveți o lesă ori castroane prea mari pentru acesta.
Pentru hamul potrivit se măsoară circumferința coșului pieptului, lățimea spatelui și lungimea pieptului. În cazul zgărzii, decisivă este circumferința gâtului.

Ce tip de lesă trebuie să aleg?
Vă oferim aici câteva sfaturi și indicații care să vă ajute la luarea deciziei. În primul rând, lesa trebuie să se așeze bine în mână și să fie confortabilă pentru câine.

  • Cine plimbă câinele preponderent în lesă lungă trebuie să se decidă pentru un model reglabil pe lungime .
  • În anotimpul rece, hamurile și lesele reflectorizante sunt de preferat. Astfel, câinele și stăpânul sunt mai ușor de văzut în întuneric.
  • Lesele pentru câini din nailon de calitate sunt deosebit de rezistente și disponibile în diferite culori.
  • Lesele din piele sunt clasice în această gamă de produse. Acestea sunt robuste, se țin bine în mână și sunt elegante. Cu puțină îngrijire, ele țin mulți ani de câine.
  • Lesele derulante dau frâu liber patrupedului. Sunt deosebit de îndrăgite de posesorii de câini mici. La cumpărarea acestor lese, aveți grijă la limitările de greutate. Dacă un câine este prea greu, sistemul de frânare automat se blochează.
  • Lesele scurte se pretează pentru câinii mai mari. Câinele poate merge la picior cu stăpânul său, fără ca acesta din urmă să țină o rolă groasă de lesă în mână.
  • Lesele de antrenament au fost concepute pentru dresajul câinilor. Acestea servesc pentru a învăța câinele că, deși i s-a dat un anumit grad de libertate, este totuși în lesă și că astfel stăpânul are în orice moment posibilitatea de a trage câinele din nou înapoi.

Jocuri și ocupații pentru câini

Jocuri pentru caini frisbee disc

Joaca este importantă pentru câini! Aceasta potențează dezvoltarea fizică și psihică a câinelui, iar legătura dintre om și animal devine mai strânsă. Stăpânul își poate consolida autoritatea asupra câinelui. Aceasta pentru că el determină momentul, locul, regulile și durata jocului.

În magazinul online găsiţi peste o sută de diferite jucării cu care puteți aduce bucurie câinelui dumneavoastră.

Joaca poate reprezenta și un sport adevărat. Există între timp diferite discipline, de la curse de câini până la dog dance. Rasa și abilitățile individuale ale câinelui dumneavoastră - în special în cazul corciturilor - sunt decisive în alegerea tipului de sport canin.

La cumpărături cu prietenii necuvântători. Trusoul câinelui

Caini in magazin in cosulde cumparaturi

Pentru ca noul companion să se simtă bine la dumneavoastră, aveți nevoie de câteva lucruri care să întâmpine câinele în noua sa casă - sigur vă veți împrieteni mai ușor astfel!

De ce am nevoie pentru câinele meu?

  • Condiții de dormit
    Fie în interior, fie în exterior: cuști stabile pentru câini, coșuri confortabile sau perne și pături moi pentru câini există în toate dimensiunile. Aveți grijă ca locul de dormit al câinelui să fie unul liniștit.
  • Castronul pentru hrană și apă
    Locul de mâncat și băut trebuie să fie amenajat deja atunci când câinele intră în noua sa casă. Castroanele pentru hrană și apă, de ex. din inox, sunt deosebit de robuste și nu se răstoarnă atât de ușor.
  • Hrană și gustări
    Și stomacul câinelui chiorăie zilnic! Hrana potrivită pentru câini trebuie să existe din prima zi și în cantitate suficientă în casă. În funcție de rasă și de vârstă, câinii au nevoi speciale de alimentație. Și produsele de mestecat pentru dinți sănătoși și snack-uri pentru câini, ca recompensă, trebuie să fie prezente.
  • Jucării
    Câinii sunt deosebit de activi. Mai ales puii au o poftă de joacă enormă, însă și câinii mai mari trebuie să aibă ocupație periodică. Obișnuiți așadar animalul preferat cu mici jucării,de exemplu o minge tip arici.
  • Zgardă, lesă și alte lucruri asemănătoare
    Cele de trebuință pentru fiecare câine: zgardă, și o lesă funcțională. Alegerea aici aproape că nu cunoaște limite! Eventual trebuie să aveți în vedere și achiziționarea unui castron sau a unei botnițe.
  • Ustensile de îngrijire
    Și câinii au nevoie de produse de îngrijire! În funcție de blana patrupedului trebuie să aveți la îndemână un pieptăn adecvat, o perie pentru blană și/sau o mașină de tuns. Și ustensilele de îngrijire pentru ochi, urechi, cum ar fi șamponul, soluțiile de dezinfectat etc. sunt recomandate.

Teme care v-ar mai putea interesa

În sus