0 Listă favorite 0 Coşul meu
HORNBACH Militari Program de funcţionare
Strada Hornbach 1
077090 Domnesti, jud. Ilfov

comanda-militari@hornbach.com
+40 310805 - 281
lun. - sâm.: 08:00 - 21:00
dum.: 08:00 - 19:00
01.05.2024 08:00 - 21:00
03.05.2024 08:00 - 21:00
04.05.2024 08:00 - 19:00
Aţi imprimat această informaţie în 20.04.2024 la ora 15:24. Vă rugăm să observaţi faptul că preţurile internaţionale şi reacţiile în termen scurt pot modifica în orice moment preţurile şi acestea pot diferi de documentul dumneavoastră imprimat. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Sfaturi

Curățarea rosturilor de gresie și faianță

Curățarea rosturilor de gresie și faianță

Rosturi îngălbenite și negre pot avea ceilalți. Ale dumneavoastră strălucesc. Vă arătăm cum să curățați rosturile și cum să le păstrați astfel, în mod corespunzător, cu remedii casnice, aparate de curățare cu abur și alte produse.

Curățarea rosturilor

Curățarea rosturilor de gresie și faianță este necesară, deoarece acestea sunt expuse unor pericole constante - în special în baie. Acest lucru are de-a face cu umiditatea, care predomină în special în încăperile umede. În același timp, rosturile sunt un teren propice pentru dezvoltarea mucegaiului, bacteriilor și ciupercilor. Rezultatul este adesea îngălbenirea sau chiar înnegrirea rosturilor.

Nu numai că este o imagine neplăcută, dar vă poate afecta și sănătatea.

De aceea, vă oferim sfaturi valoroase despre cum

  • puteți curăța rosturile,
  • împiedicați apariția mucegaiului,
  • protejați rosturile împotriva recontaminării,
  • mențineți rosturile de la baie curate și
  • curățați rosturile din grădină.

Curățarea rosturilor de gresie și faianță cu remedii casnice

Nu o să vă vină să credeți: o periuță de dinți uzată devine principalul ajutor atunci când curățați rosturile. Vă ajută să integrați corect remedii casnice încercate și testate pentru curățarea rosturilor.

Curățarea rosturilor cu praf de copt sau bicarbonat de sodiu

Se amestecă praful de copt sau bicarbonatul de sodiu cu apă în proporție 1:3 și se amestecă până se obține o pastă groasă. Aceasta se întinde pe rosturi și se lasă să acționeze aproximativ 30 de minute. După aceea se spală totul cu o lavetă și cu apă caldă. Cu această compoziție puteți curăța, de asemenea, și rosturile din silicon.

Curățarea rosturilor cu bicarbonat de calciu

Bicarbonatul de calciu ajută, de asemenea, la curățarea rosturilor plăcilor ceramice. Datorită granulației fine, elimină bine depunerile și înălbește rosturile. Este similar cu praful de curățat Wiener Kalk. Acesta este un amestec din caolinit și cuarț măcinat. Puteți curăța rosturile în același fel ca și cu praf de copt sau bicarbonat de sodiu.

Renunțați la acid

Este bine să evitați acidul citric sau esența de oțet atunci când doriți să curățați rosturile plăcilor ceramice. Acidul atacă chitul și, pe termen lung, acesta devine poros.

Curățarea rosturilor plăcilor ceramice cu soluții speciale de curățare

Dacă nu reușiți să obțineți rezultate cu remediile casnice precum praf de copt, bicarbonat de sodiu sau bicarbonat de calciu, puteți curăța rosturile cu soluții speciale de curățare. În funcție de produs, acestea combat mucegaiul, calcarul și decolorarea.

Curățarea rosturilor de gresie și faianță cu aparatul de curățare cu abur

Cu aparatul de curățare cu abur, fiecare por al rosturilor dumneavoastră va fi curat. Datorită presiunii puternice, aburul pătrunde adânc în chitul de rosturi, acolo unde periile sau lavetele nu pot ajunge. Pentru curățarea rosturilor, cel mai bine utilizați duza cu jet concentrat și îi atașați o perie rotundă. În timp ce curățați rosturile cu abur, le puteți spăla cu peria. În acest fel, se elimină cele mai rezistente pete de murdărie. Apoi, ștergeți totul cu o lavetă.

Îndepărtarea mucegaiului din rosturile de gresie și faianță

În general, puteți elimina mucegaiul de suprafață cu detergent pentru baie și cu un burete grosier. Însă, dacă a ajuns deja în rosturi, vă vor ajuta soluțiile de curățare a mucegaiului, concentratele anti-mucegai și spuma activă fără clor.

Puteți încerca și cu apă oxigenată. Aceasta pătrunde în inima mucegaiului și a sporilor acestuia și, de asemenea, are grijă și de decolorare, prin efectul său de albire. Și, nu în ultimul rând, aparatul de curățare cu abur este foarte util pentru mucegaiul din rosturi.

Recunoașterea mucegaiului pe rosturi

Vă puteți da seama că mucegaiul a pătruns în rosturi dacă se observă o culoare maronie sau negricioasă pe acestea. Acesta poate avea uneori și o culoare verzuie sau roșiatică. De asemenea, se simte și un miros de igrasie. În orice caz, trebuie să combateți direct mucegaiul, pentru că acesta poate avea efecte vătămătoare asupra sănătății și a structurii clădirii.

Menținerea rosturilor din baie curate în permanență

Cea mai bună modalitate de a proteja rosturile din baie este de a păstra încăperea cât mai uscată cu putință. Pentru aceasta, puteți șterge plăcile ceramice cu un prosop sau un burete de duș.

De asemenea, ar trebui să aerisiți baia regulat. Dacă nu există nicio fereastră, vă poate ajuta un sistem de evacuare a aerului. După ce spălați totul cu aparatul de curățare cu abur, puteți, de asemenea, să etanșați rosturile. Aceasta le va proteja permanent de calcar, mucegai și alte tipuri de murdărie.

Reîmprospătarea rosturilor cu un marker pentru rosturi

Dacă doriți să le oferiți rosturilor un tratament de înfrumusețare, puteți apela la un marker pentru rosturi. Acesta nu numai că le reîmprospătează culoarea, dar, de asemenea, le netezește și le etanșează.

Curățarea rosturilor din grădină

Este important să păstrați și rosturile din exterior curate. Este foarte posibil ca buruienile, algele și mușchiul să crească printre dalele de piatră. Cel mai simplu mod de a ajunge la acestea este cu o perie de rosturi sau un cuțit de curățat dale. Aceste unelte pentru grădină sunt disponibile într-o varietate de modele. Dacă utilizați modelele cu mâner telescopic nu mai trebuie să vă aplecați constant atunci când curățați rosturile terasei și ale pavajului și sunt bune pentru spatele dumneavoastră.

Pentru suprafețele mari puteți avea în vedere achiziționarea unei perii pentru rosturi operată electronic sau cu ajutorul unei baterii.

În același timp, pentru curățarea rosturilor din exterior pot fi utilizate dispozitive de curățare cu presiune.

În final, trebuie să știți că buruienile vor fi oaspeți permanenți cât timp rosturile sunt umplute cu materiale organice. Așadar, schimbați nisipul des sau înlocuiți-l cu un produs care împiedică formarea de buruieni.

Utilizarea unor proceduri termice sau mecanice

Soluțiile chimice de înlăturare a buruienilor, precum și cele bazate pe oțet sau sare sunt un subiect tabu în cazul teraselor sau al căilor pavate. Motivul: din cauza apei de ploaie pot ajunge în canalizare și, astfel, în ciclul apei. În schimb, utilizați proceduri termice și mecanice pentru a curăța rosturile din grădină.

Teme care v-ar mai putea interesa

Montarea plăcilor de faianță

Pregătirea reprezintă jumătate din treabă! În cadrul proiectului de mai jos, vă arătăm care sunt aspectele de care trebuie să ţineţi seama atunci când montaţi plăcile de faianţă. Mai întâi, trebuie să remediaţi fisuri ...citește mai mult

În sus