0 Listă favorite 0 Coşul meu
HORNBACH Militari Program de funcţionare
Strada Hornbach 1
077090 Domnesti, jud. Ilfov

comanda-militari@hornbach.com
+40 310805 - 281
lun. - sâm.: 08:00 - 21:00
dum.: 08:00 - 19:00
Aţi imprimat această informaţie în 28.03.2024 la ora 17:41. Vă rugăm să observaţi faptul că preţurile internaţionale şi reacţiile în termen scurt pot modifica în orice moment preţurile şi acestea pot diferi de documentul dumneavoastră imprimat. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Sfaturi

Cea mai recomandată vată de sticlă

Cea mai recomandată vată de sticlă

Căutați cea mai recomandată vată de sticlă pentru protecția termică a casei dumneavoastră? Este important să acordați atenție caracteristicilor diferitelor tipuri de produse, pentru a face cea mai bună alegere. În continuare, puteți afla care este cea mai recomandată vată de sticlă, pentru a lua decizia potrivită pentru necesitățile dumneavoastră.

Cea mai recomandată vată de sticlă - Clasament TOP 3

Există nenumărate produse și la fel de multe păreri, astfel că poate fi dificil să vă hotărâți pentru un tip de vată de sticlă. Iată cele mai bune trei produse, cu o varietate de utilizări pentru termoizolația locuinței dumneavoastră:

Produs Vată minerală de sticlă Isover Forte 50x4500x1200 mm Vată minerală de sticlă Isover Super Profi 100x4500x1200 mm Vată minerală de sticlă Knauf LRR 040 2x50x1200x2000 mm
Cracteristici
  • pentru izolarea sub căpriori
  • clasă prevenire incendii: A1
  • grosime: 50 cm
  • 24 pachete per palet
  • conținut pachet: 10,8 m²
  • clasa de conductivitate termică: Lambda 0,034
  • dimensiune: 4.500 mm x 1.200 mm
  • potrivită pentru: izolarea mansardei, a pereților la interior
  • clasă prevenire incendii A1
  • grosime: 100 cm
  • 18 pachete per palet
  • conținut pachet: 5,4 m²
  • clasa de conductivitate termică: Lambda 0,032
  • dimensiune: 4.500 mm x 1.200 mm
  • potrivită pentru: izolarea pereților interiori și a plafoanelor
  • clasă prevenire incendii A1
  • grosime: 50 mm
  • 40 de role pe palet
  • conținut pachet: 14,4 m²
  • clasa de conductivitate termică: Lambda 0,040
  • dimensiune: 6.000 mm x 1.200 mm
Argumente pro
  • versatilitate în utilizare (pentru plafon, interior, mansarde, acoperișuri)
  • pentru izolare fonică
  • izolare fonică
  • izolare pentru mansardă și pereții camerelor
  • pentru izolarea pereților interiori și a plafoanelor
Argumente contra - - -

1.1. Cea mai recomandată vată de sticlă cu grosime de 50 mm

Vata minerală de sticlă cu grosimea de 50 mm are o varietate de aplicări, pentru că este suficient de subțire pentru a fi folosită la izolarea diferitelor părți ale casei. Iată produsele recomandate:

Vată minerală de sticlă Isover Forte 50x4500x1200 mm 2 bucăți

O primă variantă este această vată minerală de sticlă cu utilizări numeroase, cu o suprafață de 10,8 m² per pachet.

Avantaje Dezavantaje
  • pentru plafon, interior, mansarde, acoperișuri
  • izolare fonică
-

Vată minerală de sticlă Knauf LRR 040 2x50x1200x2000 mm

Poți lua în considerare și acest produs care conține 14,4 m² într-un pachet, potrivit pentru a fi amplasat în pereții interiori și locuinței sau pentru a izola plafoanele.

Avantaje Dezavantaje
  • pentru izolarea interioară a pereților și a plafoanelor
-

Vată minerală de sticlă Isover Uniroll Plus 2x50x5000x1200 mm

O altă variantă este și această vată minerală pentru izolație între căpriori, cu conductivitate termică de 0,036 Lambda. Un pachet conține două bucăți care au în total 12 m².

Avantaje Dezavantaje
  • pentru pereți și acoperiș, inclusiv mansarde
  • izolare fonică
-

1.2. Cea mai recomandată vată de sticlă cu grosime de 100 mm

Mai ales pentru izolarea interioară a pereților și a tavanului, puteți apela la vata de sticlă cu grosime de 100 mm. Luați în considerare următoarele variante:

Vată minerală de sticlă Isover Super Profi 100x4500x1200 mm

O primă recomandare este această vată minerală cu o suprafață de 5,4 m² per pachet, potrivită pentru mai multe tipuri de utilizări în interiorul locuinței.

Avantaje Dezavantaje
  • izolare fonică
  • izolare pentru mansardă și pentru pereți
-

Vată minerală de sticlă Isover Domo Twin 2x50x6000x1200 mm

Poți alege și această vată minerală cu un conținut per pachet de 14,4 m². Are grosimea de 100 mm și dimensiunea de 6,000 x 12,000 mm (L x l).

Avantaje Dezavantaje
  • izolare fonică
  • izolare între și sub căpriori, pe perete la interior
  • ieftină
-

Cum aleg o vată de sticlă bună?

Ca să alegeți cel mai bun produs, trebuie să luați în considerare câteva caracteristici ale vatei minerale. Acestea sunt:

Dimensiunea unei plăci de vată
Când alegeți vata de sticlă, trebuie să luați în considerare dimensiunea unei plăci individuale de vată de sticlă. Aceasta trebuie să se potrivească cât mai bine cu distanța dintre căpriori și cu grosimea acestora. Astfel, veți avea de modificat dimensiunile cât mai puțin când vine momentul aplicării produsului.

Izolare fonică
Un alt aspect căruia să-i acordați atenție este dacă vata de sticlă oferă și izolare fonică. Acest lucru este mai important în cazul blocurilor sau a locuințelor cu proprietari multipli.

Modalitatea de instalare
Trebuie să luați în considerare și modul în care se instalează vata de sticlă. Cea pentru acoperiș poate fi așezată, după caz, între, pe și sub căpriori, de aceea este important să vă gândiți care variantă este potrivită pentru locuința dumneavoastră. De asemenea, pentru izolarea mansardelor trebuie să alegeți produse dedicate acestui tip de amenajare.

Conductivitatea termică
Luați în considerare și conductivitatea termică a materialului, care se referă la capacitatea acestuia de a lăsa căldura să treacă. Cu cât aceasta este mai mică, cu atât produsul este mai eficient la menținerea căldurii pe timpul iernii. Această caracteristică nu trebuie confundată cu rezistența termică la transmisia căldurii, care arată capacitatea de a nu pierde căldură.

Clasa de prevenire a incendiilor
Clasa de prevenire a incendiilor se referă la capacitatea materialului de a contribui la apariția sau dezvoltarea unui foc. Clasa A1 se referă la produsele incombustibile, care nu au niciun rol în accentuarea incendiului. La celălalt pol se află clasa F, care conține materiale ce conduc direct la apariția acestuia.

Vată de sticlă sau bazaltică?
Acest criteriu nu are o legătură directă cu alegerea vatei de sticlă, dar puteți să aveți nelămuriri când găsiți în magazine aceste două tipuri de produse. Vata de sticlă este mai ușoară, ceea ce face ca manipularea să se facă fără probleme chiar și în zonele mai greu accesibile.

Aceasta are, de asemenea, performanțe termice mai variate, iar izolația termică este asemănătoare în cazul celor două tipuri de materiale. Un avantaj al vatei bazaltice este că poate fi folosită în condiții în care pericolul de foc este mai ridicat.

Cea mai recomandata vata minerala de sticla

Mărci recomandate de HORNBACH

Pentru a face alegerea potrivită, este bine să cunoașteți și mărcile care pun pe piață produse apreciate. Iată brandurile recomandate:

3.1. Marca isover

Isover este un brand Saint-Gobain, care se axează pe soluțiile pentru izolare termică pentru construcții. Strategia acestei mărci se bazează pe oferirea celor mai bune soluții la nivel tehnic, printr-un catalog actualizat permanent și prin dezvoltarea produselor în conformitate cu cele mai noi dezvoltări în domeniu. Se pune accent, de asemenea, pe eficiența energetică în cadrul noilor construcții, precum și pe crearea de produse cu un impact cât mai mic asupra mediului.

3.2. Marca Knauf

Knauf a luat naștere ca o afacere tradițională cu gips, iar astăzi este un mare producător de materiale de construcții pentru construcții uscate, cum sunt plăcile din ipsos armat cu fibre celulozice, plăcile Knauf, mortarul uscat pe bază de ipsos pentru tencuieli de interior și plăci pe bază de ciment AQUAPANEL.

Cum se aplică vata de sticlă

Dacă doriți să aplicați dumneavoastră vata de sticlă, trebuie mai întâi să cunoașteți câteva informații esențiale, pentru a desfășura procesul în condiții de siguranță. Izolarea acoperișului sau a tavanului este eficientă atât vara, când menține răcoarea în locuință, cât și iarna, când păstrează căldura mai mult timp și face ca costurile pentru încălzire să scadă.

Procesul de izolare a locuinței nu vă ia mult timp, dar trebuie să luați câteva măsuri de precauție. Vata minerală de sticlă poate irita ochii, pielea și căile respiratorii, de aceea este important să purtați echipamentul de protecție și igienă adecvat și să evitați cât mai mult contactul direct cu materialul.

În afară de vata de sticlă, ca materiale aveți nevoie de sârmă și cuie. Uneltele necesare sunt:

  • mănuși și ochelari de siguranță, masca respiratorie;
  • creion și metru de tâmplărie;
  • foarfece și cutter;
  • ciocan;
  • scară.

Cum se monteaza vata de sticla Cea mai recomandata vata de sticla

Primul pas este să tăiați bucățile de vată de sticlă cumpărate la dimensiunile necesare, cu ajutorul unui cutter. Este recomandat ca, atunci când tăiați materialul, să așezați dedesubt bucăți de placaj, pentru a evita deteriorarea podelei. Folosiți un metru de tâmplărie pentru stabilirea exactă a liniei unde urmează să tăiați.

Începeți așezarea vatei de sticlă dintr-o parte a camerei. Ca să fixați stratul de vată de sticlă, puteți să folosiți sârmă, în felul următor: bateți cuie în căpriori la distanțe aproximativ egale, apoi creați o rețea de sârmă. Asigurați-vă că cuile sunt suficiente pentru susținerea adecvată a materialului.

Următorul pas este să instalați un al doilea strat de vată minerală de sticlă, care îmbunătățește calitățile termice și acustice ale vatei. Trebuie să urmați aceeași pași ca în etapa anterioară, cu aceeași grijă să nu lăsați locuri libere când așezați vata pe căpriori, pentru că orice loc liber poate afecta eficiența izolației.

La final, opțional puteți aplica o folie de protecție împotriva vaporilor și a umezelii. Puteți aplica bandă dublu adezivă pe întreg perimetrul încăperii, pe care să fixați apoi folia polietilenă tăiată la dimensiunile necesare. Dacă nu vreți să folosiți bandă adezivă, puteți capsa folia pe margine, la fiecare 15 cm. Aveți grijă să tăiați în mod cât mai exact unde este nevoie, anume în preajma firelor de curent, a scărilor sau a țevilor de ventilație.

Izolația termică a casei este importantă pe termen lung, pentru scăderea consumului de gaze naturale iarna și pentru obținerea unui mediu mai plăcut la nivel termic, vara. Aveți la dispoziție diferite modele de vată minerală de sticlă, pentru protecția acoperișului, a mansardei sau a pereților locuinței dumneavoastră.

Întrebări și răspunsuri frecvente despre vata de sticlă

Ce dimensiune de vată minerală de sticlă să aleg?

Dimensiunea vatei de sticlă depinde de condițiile individuale din locuința dumneavoastră. Produsul ales trebuie să fie cât mai apropiat ca lungime și lățime de spațiul dintre căpriorii de sub acoperișul dumneavoastră. Astfel, nu va trebui să tăiați foarte mult din material, ceea ce duce la pierderi mai mici.

De ce să pun vată de sticlă pe perete?

Vata de sticlă pe perete oferă o mai bună izolație termică și la scăderea mai accentuată a facturilor pentru încălzire iarna. De asemenea, poate oferi avantaje în cazul blocurilor sau al locuințelor cu mai mulți proprietari, pentru că acest material servește și la izolarea fonică.

Să aleg vată de sticlă sau bazaltică?

Aceste două tipuri de materiale sunt în mare parte asemănătoare, dar există și câteva diferențe notabile. Vata de sticlă are performanțe termice mai variate și are o greutate mai mică, ceea ce o face să fie mai ușor de transportat. Vata minerală bazaltică este mai bună în clădirile unde riscul de incendii este mai ridicat.

Ce este conductivitatea termică la vata minerală?

Conductivitatea termică arată capacitatea unui material de a elibera căldura. În cazul vatei minerale, cu cât aceasta are un nivel de conductivitate termică mai redus, cu cât este mai eficientă la menținerea temperaturilor optime iarna.

Ce trebuie să știu ca să-mi pun singur vată de sticlă în casă?

În primul rând, trebuie să limitați contactul direct cu materialul, purtând echipament de protecție adecvat. Vata de sticlă se așează, de preferat, în două straturi succesive, care pot fi fixate cu sârmă. La final, puteți aplica și o folie de protecție polietilenă, pentru protecție împotriva umezelii.

Teme care v-ar mai putea interesa

Izolarea acoperișului - ghid pas cu pas

Izolarea acoperișului ar trebui să fie un subiect cu adevărat important pentru dumneavoastră. Dacă acoperişul dumneavoastră nu este izolat corect, se poate pierde o mare cantitate de energie consumată pentru încălzire. C ...citește mai mult

În sus