0 Listă favorite 0 Coşul meu
HORNBACH Militari Program de funcţionare
Strada Hornbach 1
077090 Domnesti, jud. Ilfov

comanda-militari@hornbach.com
+40 310805 - 281
lun. - sâm.: 08:00 - 21:00
dum.: 08:00 - 19:00
Aţi imprimat această informaţie în 19.03.2024 la ora 08:47. Vă rugăm să observaţi faptul că preţurile internaţionale şi reacţiile în termen scurt pot modifica în orice moment preţurile şi acestea pot diferi de documentul dumneavoastră imprimat. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Sfaturi

Amenajarea fațadei

Amenajarea fațadei

Rezistă pe orice vreme și arată întotdeauna perfect. Fațada dumneavoastră este expusă pe tot timpul anului unor condiții meteorologice aspre. Fie că este soare torid sau îngheţ crunt - fațada casei dumneavoastră nu servește doar ca ecran de protecție împotriva vântului și vremii - trebuie să fie și decorativă! Cu tencuiala de fațadă și vopselele de faţadă pe care le găsiți în sortimentul nostru, proiectul dumneavoastră va avea succes.

Sfaturi pentru vopsirea fațadei

Sfaturi pentru amenajarea vopsirea fatadei

Nimic mai frumos decât strălucirea fațadei pe care ați amenajat-o personal. O renovare a faţadei oferă protecţie împotriva vântului și vremii și asigură menținerea structurii și stabilității casei.

Recomandare de produs:
Vopsea de dispersie mată, diluabilă cu apă, din rășină siliconică, pentru aplicarea de straturi de calitate pe faţade exterioare. Este extrem de rezistentă la intemperii nu se estompează și are un efect activ de autocurățare. În plus, oferă o protecţie naturală împotriva algelor şi ciupercilor.

Vopsirea fațadei - ghid pas cu pas

Dacă fațada se fărâmițează, este timpul pentru o nouă zugrăveală! Fațada este expusă pe tot timpul anului unor condiții meteorologice aspre, ceea ce poate duce la formarea de fisuri și colorări ale fațadei. Nimic mai fru ...citește mai mult

Efort mic, efect mare!

Nu trebuie să fie neapărat întreaga fațadă! Se vede și efectul unei renovări parțiale! Renovați garajul - de exemplu vopsiți-l în roșu strălucitor!

Intrați în detaliu!

Includeți întregul spaţiu din jur în lucrările de renovare! De la balustrade de balcon până la cutia poştală - astfel se deschid multe alte posibilităţi de combinare!

Lucrări de probă

Încercați să verificați măsura în care culoarea preferată vă îmbracă la fel de frumos casa, pe cât v-ați imaginat că o a face. În acest scop creați câmpuri de probă și observați culoarea pe parcursul unei zile. Astfel evitați o senzație neplăcută ulterior!

Vopsele pentru fațadă foarte rezistente

Alegeți pentru vopseaua de fațadă întotdeauna produse foarte rezistente. Vopselele de faţadă trebuie neapărat să fie rezistente la abraziune și la intemperii, conform standardului DIN.

Nu vopsiți direct sub razele soarelui!

Dacă soarele strălucește prea tare, bucurați-vă de el și luați o pauză de la vopsit. Sub razele puternice ale soarelui, vopseaua de exterior poate să se usuce prea repede și astfel devin vizibile straturile aplicate. Lucrați întotdeauna pe suprafețele de fațadă uniform, dintr-o singură bucată, pentru a evita apariția diferențelor de culoare.

Consultați-vă cu vecinii!

Se știe că împreună ajungeți mai departe. Vorbiți cu vecinul dumneavoastră. La alegerea culorii pentru locuințe terasate sau case semi-detașate ajută denumirile culorilor, denumirile producătorilor, numerele tipurilor. Astfel găsiți culorile potrivite și o combinație armonioasă.

Experiența face diferența

Solicitați sfaturile angajaților noștri pentru alegerea precisă a culorilor, astfel profitați de experiență îndelungată pentru un proiect de durată. Vă suntem alături de la început și până la sfârșit. Vă spunem cum vă puteți executa proiectul în mod orientat și în scurt timp, ce măsuri sunt utile, ce trebuie să luați neapărat în considerare și de ce aveți nevoie.

Nuanța dorită

O locuință individuală necesită și nuanțe individuale. Culorile joacă un rol important mai ales pentru a sublinia caracterul unei case sau stilul dumneavoastră personal. Avem aproape 1000 de nuanțe cuprinse în 10 stări de spirit și putem să mixăm aceste culori pentru dumneavoastră în cantitatea dorită.

Idei pentru amenajarea fațadei

Folosirea cu efect a vopselelor pentru faţadă. Dacă încă nu sunteți sigur cum doriți să vă vopsiți fațada, vă putem ajuta în luarea deciziei. Creativitatea nu cunoaşte limite în amenajarea fațadei unei case. Aici găsiți câteva idei legate de cum puteți scoate în evidență fațada dumneavoastră - indiferent dacă este revopsită sau decorată cu vopsea structurată.

Proiecte mici cu efect mare

Elemente constructive colorate - amenajare și renovare. Decorațiuni și protecţii pentru fațade ce se pot realiza și în detaliu. Indiferent dacă vopsiți un corp de clădire construit ulterior sau renovați fațade are până acum erau monocrome, proiectele mici de zugrăvire conferă efecte mari, iar casa primește foarte repede o nouă strălucire.

Prin renovări parțiale puteți îmbina utilul cu plăcutul și se pot aduce în joc culori noi. Astfel probabil bovindoul de azi, devenit cenușiu odată cu trecerea anilor, va fi mâine un punct de atracție plin de culoare.

Zidurile și pereții separatori nu trebuie să ducă o existență tristă: Cu puțină culoare împrospătați aspectului proprietății dumneavoastră. Îndrăzniți să folosiți și culori mai tari. Mai ales în cazul proprietăților cu case monocrome puteți aplica accente revigorante pe pereții liberi și pe garduri.

În cazul defectelor punctuale ale fațadelor, deseori în cazul clădirilor istorice, se recomandă o renovare parțială. Astfel mențineți farmecul vechii clădiri și aveți posibilitatea de a scoate cromatic în evidență elemente constructive individuale. Aici se recomandă tonuri pastelate fine, care se armonizează între ele.

Garajele sunt deseori completate ulterior și atrag privirile drept corpuri străine din punct de vedere stilistic. Pentru ca garajul să se potrivească, la rândul lui, cu casa dumneavoastră, puteți aplica culorile folosite la zugrăvirea casei. În cazul clădirilor monocrome, o nuanță apropiată de culoarea principală are efect armonios și poziționează optic garajul drept fundal.

Multe clădiri au bovindouri, extinderi sau părți care ies în afară. Acest lucru oferă o posibilitate simplă de a aduce culoare în joc. Scoateți casa în evidență cu un bovindou de culoare albastru porumbel sau cu o zonă de intrare de culoare galben soare, ca în exemplele de mai jos. La casele cu suprafață mare, câmpurile de culoare ușor nuanțată pot degaja fațada într-un mod interesant.

  • 
				Accente colorate pe portiunile fatadei 1
  • 
				Accente colorate pe portiunile fatadei 2

Accente clasice pentru fațadă

Stilat și rafinat - combinații de o frumusețe atemporală. În multe ţări, clasice sunt culorile galben deschis, galben însorit, teracotă și albastru calm. Pe casele liniare, aceste culori au un efect deosebit de frumos dacă sunt combinate cu o nuanță neutră care iese clar în evidență și aduce luminozitate. Culoarea de contrast poate fi mai deschisă sau mai închisă decât nuanța de bază.

Dacă doriți să nuanțați piese mici, alegeți culori închise. Elementele mari de fațadă nu trebuie vopsite în culori deschise, pentru a nu crea un efect greoi.

A ieși în evidență fără a exagera este o artă. Culorile și contrastele echilibrate prin culori puternice - dar ponderat saturate - lasă o impresie permanentă. Garanția de încredere o reprezintă nuanțele clasice și combinația dintre o nuanță de bază puternică și o culoare de contrast neutră. Astfel obțineți o expresie puternică și în același timp modestă.

  • 
				Accente clasice pentru fatada 1
  • 
				Accente clasice pentru fatada 2
  • 
				Accente clasice pentru fatada 3

Contraste moderne pentru fațadă

Creați o atracție optică deosebită cu accente contrastante: pe proeminențe, ziduri sau socluri tencuite. Astfel transmiteți modernitate și claritate. Aveți grijă ca nuanțele să fie suficient de depărtate și muchiile dumneavoastră să exprime o linie clară. Reflectați bine la selectarea culorilor, deoarece dacă zugrăveala are un efect prea strident, vă veți sătura repede de privit!

Culorile saturate scot în evidență suprafețele adecvate. În jocul contrastelor sunt posibile diverse sisteme de segmentare: garajul, balconul sau părți ale frontonului. O posibilitate creativă este de exemplu scoaterea în evidență a zonei de intrare ca o evidențiere deosebită.

Prin mai multe suprafețe contrastante obțineți armonie în imaginea de ansamblu. Țineți întotdeauna cont de împrejurimi și de mediul dumneavoastră - doriți să vă puneți casa în scenă, nu să o lăsați să iasă din cadru!

  • 
				Contraste moderne pentru fatada 1
  • 
				Contraste moderne pentru fatada 2
  • 
				Contraste moderne pentru fatada 3
  • 
				Contraste moderne pentru fatada 4
  • 
				Contraste moderne pentru fatada 5

Farmec istoric pentru fațadă

Fațada reflectă spiritul epocii în care a fost realizată - citate din arhitectura antică, elemente decorative vesele și structuri detaliate sunt elementele marcante ale caselor vechi. Fiți creativi în îmbinarea culorilor. Dacă lucrați cu culori deschise, acoperiți și acordați o atenție deosebită elementelor decorative ale fațadei dumneavoastră, puteți aduce o nouă strălucire și o reintegrare în peisajul modern.

Calde, noi și inspiraționale - tonuri delicate pentru clădiri cu farmec. Îmbinarea culorilor fațadelor este supusă permanent influențelor modei. În cazul clădirilor istorice procedați cu precauție și alegeți tonuri pudrate, ușoare. Rămâneți și în cazul culorilor pastelate în domeniul tonurilor deschise, deoarece cornișele, pilaștrii și alte elemente decorative aruncă umbre și fac ca fațada să pară ceva mai întunecată. În afară de aceasta, culorile deschise susțin mai bine efectele plastice decât cele întunecate. Fațadele bine structurate pot fi amenajate și multicolor. Fațadele tip relief, plate, au un efect mai bun dacă sunt păstrate într-o singură culoare.

  • 
				Farmec istoric pentru fatada 1
  • 
				Farmec istoric pentru fatada 2
  • 
				Farmec istoric pentru fatada 3
  • 
				Farmec istoric pentru fatada 4
  • 
				Farmec istoric pentru fatada 5

Tonuri pastelate armonioase pentru fațadă

Vopsiți-vă fațada cu ușurință și oferiți-i prospețime! Un galben sau verde delicat în nuanțe pastelate este cel mai potrivit pentru locuințele actuale. Prin contraste decente între pazie și ramele ferestrelor, conferiți căminului dumneavoastră o notă armonioasă, indiferent de tendințele modei. Pentru un contrast decent trebuie să folosiți aceeași tonalitate și să asigurați o nuanțare graduală.

Luminos și armonios - culorile clasice în actualitate. Intrați în detaliu! Includeți întregul spaţiu de locuit în lucrările de renovare! De la balustrade de balcon până la cutia poştală, se deschid multe alte posibilităţi de combinare!

Pentru o impresie armonioasă se potrivesc tonuri acoperite din gama de culori galben, roşu, verde și albastru. Două până la trei grade de luminozitate pe paletarul de culori sunt suficiente pentru a amenaja întreaga casă și pentru a crea o imagine armonioasă. La prima vedere, întreaga suprafață arată ca turnată, dar la o privire mai atentă se observă highlight-urile fin nuanțate. Acest lucru face ca zugrăveala dumneavoastră să fie specială.

  • 
				Tonuri pastelate armonioase pentru fatada 1
  • 
				Tonuri pastelate armonioase pentru fatada 2
  • 
				Tonuri pastelate armonioase pentru fatada 3
  • 
				Tonuri pastelate armonioase pentru fatada 4
  • 
				Tonuri pastelate armonioase pentru fatada 5

Teme care v-ar mai putea interesa

În sus